Nici acum nu mi-e foarte clar pentru ce te iubesc mai mult. Să fie, oare, de vină versul tau duios, de copil azvârlit prea devreme-n vâltoarea vieții? Să fie, oare, faptul că te-am întâlnit când şi tu erai foarte tânăr şi că mi-e dat de-atunci să te întâlnesc mereu și mereu, tot foarte tânăr fiind?
Numai că peste mine trecut-au anii, Niculae, dar dragostea mea pentru tine a rămas neștirbită.
Şi te iubesc pentru gândurile tale. Şi te iubesc pentru zbuciumul lăuntrului tău. Şi te iubesc pentru ce-ai fost şi pentru ce ai fi putut să fii, Niculae: buzduganul nu al unei singure generaţii, ci al fiecăreia de la-ntruparea ta...
*** "Revăd poiana primei amintiri/ Copilul care am fost eu, spre mine vine/ Vorbește rar, muşcându-şi buzele subțiri: îmi placi, dar eu am să devin mai bun ca tine..."
In memoriam NICOLAE LABIŞ, zămislit și răpus în același decembrie...
