"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, iulie 31, 2017

După introducerea în...

Cronica Akasha... Svayambhuva Manu... Lemurieni, atlanteeni, arieni... Moahals, tlavatli, tolteci, pratoturanieni, protosemiţi, akkadieni, mongoli... Somn prost, ce mai! 😁😁😁♒🤓

sâmbătă, iulie 29, 2017

Optica unui tip inteligent

Chiar nu pot să fiu obiectivă, aşa că mă abţin de la comentarii. 🤓♒😉

vineri, iulie 28, 2017

miercuri, iulie 26, 2017

Sarmi-Seget-Usa şi lecţia iertării


M-am dus setată pe incantaţia lui Zalmoxis:
"Nu uita, lumina pentagramei magice este Iubirea. Dar ca să o faci strălucitoare, trebuie să ajungi la esenţa pentagramei, IERTAREA..."
Am rostit-o din tot sufletul, de nenumărate ori. 
Nu ştiu mai apoi ce s-a întâmplat acolo... Ştiu doar că în nici un an, am reuşit să iert...
Fără doar şi poate, este cea mai frumoasă lecţie pe care mi-a dat-o viaţa până acum. Am înţeles de ce trebuia să mă întâlnesc, după un sfert de veac, cu Trecutul... Trebuia să înlătur tot ce mă oprea să păşesc mai departe.
Nu, în inima DACIEI nu sunt "doar nişte  pietre", cum cred chiar şi unii dintre prietenii mei,  care nici atunci, nici acum nu mă înţeleg.  Acolo sus  primeşti exact lecţia  care-ţi lipseşte în viaţă. Dar totul e să crezi cu tărie.
Fireşte,  cel care  m-a dus acolo nu avea cum să mă înţeleagă.  Categoric trebuie să-i fi părut o ciudată... Dar cred că anume a fost ales să  mă ducă acolo. O să-i mulţumesc toată viaţa.

marți, iulie 25, 2017

Puţine sunt pozele în care zâmbesc

şi asta m-a făcut să trec, în virtual, drept un om foarte trist. Nimic mai neadevărat! Am trac, atâta tot. Acum câteva minute am reuşit, însă. Nu am deloc pretenţia unei poze artistice. Vreau doar să îmi arăt şi aici zâmbetul. Dacă m-am gândit la ceva? Da. În mod surprinzător, m-am gândit la incantaţia lui Zalmoxis... No joke! ♒❤🤓

luni, iulie 24, 2017

Ploua cu vise, spunea Coruţ...



Eu îmi permit să adaug: peste mine... Printre lecturile mele favorite în copilărie, adică undeva pe la 5 ani, se numărau şi legendele dacilor (Alexandru Mitru)... În mine s-a născut încă de atunci dorinţa de a ajunge acolo, deşi atunci încă nu puteam conştientiza cine au fost ei, dacii. Dar aflasem de la unchiul meu că au fost strămoşii noştri, adică cei care au trăit aici, cu mult înainte de naşterea mea. Da, unchiul meu Aurel avea multă răbdare cu mine, un copil extrem de curios... Apoi a venit şcoala cu lecţiile ei de istorie... Apoi au urmat anii mei de căutare... Dar acolo, pe acel pământ sfânt, am păşit abia acum un an. Spuneam că visele au plouat doar peste mine, căci fuseseră doar ale mele, ale copilului din mine... De ce abia atunci? Iată o întrebare al cărui răspuns nu pot decât spera că-l voi afla vreodată. Am aflat, însă, după un an, DE CE, dar despre asta voi scrie mâine, 26 iulie 2017.
Cu siguranţă mi-l voi aminti întotdeauna pe cel căruia îi datorez prezenţa mea acolo. Ştiu că voi mai merge la Regia, e o promisiune făcută mie însămi, dar va fi altfel...

Top XV, după un an...

Chiar nu vreau să scriu nimic despre PSD. Despre interimatul lui Petrică Andea spun doar atât: interesant, strategic vorbind. Despre Ponta... nimic! Personajul mi-este mai antipatic decât cel pe care se sforţează să-l dărâme. 
Aşa că m-am gândit să urmăresc aceleași postări de anul trecut, aflate într-o evidentă creştere a numărului de vizualizări. Mă bucur că istoria mai este o preocupare pe net şi regret că cele scrise despre Boudica încă nu pot apărea aici. Nu pot s-o fac decât după ce va fi publicat. 
Deci:
I. Educaţia în Grecia antică .... 5.677;
II. Educaţia în Roma antică ... 3.355;
III. Alexandru cel Mare ... 1.268;
IV. Interpretatio romana et germanica ... 1.156;
V. In memoriam av. Nicolae Bolcaş ... 959;
VI. Germanii ... 388;
VII. Ginghis Han ... 271;
VIII. Smile ... 308;
IX. Galateea, armă cu efect de bumerang ... 242;
X. Îmi vreau Ţara înapoi! ... 237;
XI. Despre şcoala românească ... 219;
XII. Celţii ... 226;
XIII. România fără de români ... 210;
XIV. Şcoala viitorului ... 199;
XV. Dimitrie Cantemir ... 194;


Dreaming...




duminică, iulie 23, 2017

Memories : SARMI - SEGET - USA


Adevărul e că exact acum  un  an puneam la cale cea mai frumoasă vizită din viaţa mea.  Am mulţumit deja şi asta e tot ce contează. Nimeni şi  nimic nu-mi vor putea răpi  bucuria!

vineri, iulie 21, 2017

Born in February...

Femeile născute în Februarie
Femeile născute în luna februarie sunt foarte romantice. Important este să fie tratate cu un anumit grad de răbdare. Nu orice bărbat poate înțelege sufletul lor misterios. Nu oricine înțelege motivul schimbării permanente de dispoziție. Dar aceste femei nu au nevoie „de fiecare.“ Au nevoie de cineva la fel de “special”. Se deosebesc de alții printr-o imaginație uimitoare și capacitatea de a gândi abstract. Şi încă un lucru foarte important – dacă cel puțin o dată o vei minți – nu o vei mai vedea din nou.

joi, iulie 20, 2017

Adrian. Adrian Păunescu: "Poezia mea nu e de dragoste. Poezia mea e DRAGOSTE..."


Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele să ne lucească-n coasă,
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă.


Pe fondul verde să te decupezi
În felul nimfei cu picioare brune,
Şi-n patima magneticei amiezi
Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune.


Acolo unde nu mai e cuvânt
Şi sângele începe brusc să fiarbă,
Să cad asupra ta ca trunchiul frânt
Şi-n dragoste să ne îmbrăcăm în iarbă.


Şi să miroşi a soare şi-a trifoi,
Şi să te-ntorci în paza umbrei mele,
Şi să simţim tot cerul peste noi,
Şi gărgăriţe clinchetind pe piele.

 
Şi leneş scuturându-ne de fân
Să trăncănim un soi de amănunte,
Din cele ce pe buze mai rămân
Când se arată ploaia dinspre munte.


Şi să uităm şi noi într-adevăr
De forma noastră peste clăi rămasă,
Iar tu să-ţi aranjezi zburlitul păr
Privindu-te în luciul blând de coasă.

20 iulie 356 îen - Μέγας Αλέξανδρος

Nu ştiu ce aş mai putea spune despre Alexandru... I-am dedicat aici multe din postările mele. Poate că cel mai mult mă fascinează inteligenţa cu care a abordat teritoriile cucerite, spărgând toate cutumele existente... Un vizionar! 

20 IULIE 1927 - RIP

”Când am luat moștenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanților Națiunii că voi fi un bun Român. Cred că M-am ținut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită este răsplata, și astăzi pot spune cu fruntea senină: față de Dumnezeu și față de poporul Meu, am conștiința curată.”

marți, iulie 18, 2017

Şi fug după tine prin albe ruine...

Niciodată nu m-am îndrăgostit Iarna... Mă opresc din gând.

"Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi..." (20 iulie 1943)

O singură imixtiune într-una din cele mai frumoase poezii de dragoste, dar trebuie s-o fac şi nu ştiu câţi vor sesiza: 
"Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când căprui, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi..."
În amintirea poetului sufletului meu, Adrian Păunescu.

luni, iulie 17, 2017

Sadness

"Când ochii triști sunt ai unei femei frumoase parcă tot Universul e trist. Și asta pentru că, de regulă, cine trebuie să-i vadă, nu-i vede, iar cine îi vede nu e văzut…"(Trubadur prin Avalon - blog)

vineri, iulie 14, 2017

NIHIL SINE DEO

"Rememorez alături de voi două evenimente cu mare semnificaţie în inimile românilor: 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand şi prima urcare pe tronul României a Regelui Mihai, bunicul meu. In ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită, cu identitate consistentă, şi o dinastie întemeiată pe valorile morale ale Regelui Carol I. Atunci când urcă pe tronul României, în ziua de 20 iulie a anului 1927, Regele Mihai este înscăunat conducător al unei ţări cu anvergură europeană, performantă cultural, economic şi industrial. Deşi la o vârsă fragedă, înţelege şi îţi asumă dificila misiune de continuator al Dinastiei şi conducător al poporului său printr-o istorie ce avea să se dovedească, nu de puţine ori, crudă şi neiertătoare.
Regele a reprezentat o lumină călăuzitoare în anii celui de-al doilea Război Mondial dar şi în deceniile întunecate ale comunismului românesc. Astfel, Regele Mihai, bunicul meu, a devenit un reper de identitate şi de moralitate pentru poporul său, până în prezent. Chiar dacă trăia în exil, Regele a rămas un model pentru poporul lui și a căutat neîncetat modalități de a-și ajuta tara lăsată în urmă.
Regele Mihai, de la a cărui primă urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului faţă de ţară.
Rememorăm împreună acele momente de istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele valori pe care se construieşte destinul unui popor.
Putem fi mândri de înaintaşii noştri dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi principiile lăsate de aceştia.
Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric. "  
Nicolae al României 


 

miercuri, iulie 12, 2017

RIP


marți, iulie 11, 2017

My first selfie cu telefonul


Deloc artistic, cu părul rebel, fără machiaj. Doar eu. Miha. Nici mai frumoasă, nici mai urată, dar categoric mai înţeleaptă şi mai dornică de progres intelectual, lol. Varianta mai luminoasă mi-a trimis-o pe mess un vechi şi drag prieten virtual şi a fost o surpriză plăcută, eu preluand poza exact aşa cum a fost făcută, adică n-am considerat că trebuie să intervin. E. este prietenul (jurnalist cunoscut) care ţine la mine chiar dacă consideră că mai am oareşce sentimente pesediste, lol. Prin iarnă chiar postam mesajul său de încurajare... Deh! Erau vremurile cu #rezist... 
----
Ieri a murit Augustin Buzura... În ultimele două veri am simţit nevoia să recitesc două din cărţile sale: "Drumul cenuşii" şi "Feţele tăcerii"... Dumnezeu să-l odihnească în pace!

sâmbătă, iulie 01, 2017

Memories

Rujurile  schimbă...