"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

joi, iunie 01, 2017

I'm a big girl in a so big world...


Am avut o copilărie frumoasă, poate tocmai de-asta am simţit nevoia s-o prelungesc. Am fost un copil dorit şi iubit, dar răsfăţat cu limită. Numai draga mea bunică încălca regulile, dar asta nu m-a făcut să fiu nici egoistă, nici arogantă cu cei din jurul meu. 
Marea mea slăbiciune au fost păpuşile. Nici eu nu mai ştiu câte aveam. Ştiu doar că toate aveau nume, erau pieptănate şi îngrijite, ba le coseam şi hăinuţe şi întotdeauna ocupau trei sferturi din patul meu, la culcare. Mi-a mai plăcut şi să desenez... Da, n-am citit întruna, deşi lumea cărţilor a fost lumea în care mă simţeam specială. Jocuri? Şotronul, Omul negru, De-a prinsa, De-a ascunsa... Cine le mai ţine minte? Dar ţin minte acele dimineţi încărcate de rouă în care porneam să prind cosaşi de iarbă împreună cu Marius, vărul meu, ca mai apoi să ne pierdem în timp de-a lungul văii din micul sat al bunicilor mei. Nu trebuie să-nchid ochii ca să văd apa aceea atât de curată, încât puteai chiar să-ţi astâmperi setea din ea... Strălucea sub mângâierea razelor dimineţii şi peştişorii aceia după care alergam noi, micii pescari, se zbenguiau la fel de fericiţi ca şi noi. Ţin minte şi alaiul pe care-l făceam împreună cu verii şi verişoarele mele din Bihor atunci când urcam în vârful unui deluţ pentru a îngropa vreo libelulă sau vreun fluture... Cu muştele ne purtam sadic, aş zice, lol. Văd şi acum murele acelea uriaşe pe care le înfulecam cu poftă, căci în găletuşele noastre nu se prea aduna mare lucru; le simt şi acum gustul. Văd şi simt multe din copilăria mea din Bihor. Nici nu mă mir că sufletul meu va rămâne mereu acolo.
Fericirii mele de atunci i se datorează chipul luminos de acum. N-am niciun dubiu în privinţa asta. Am rămas un copil mare într-o lume la fel de mare, care categoric nu are mai nimic în comun cu ceea ce ochii mei de-atunci vedeau...