"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, aprilie 28, 2017

Tristeţe

Citeşti sau auzi despre poveşti atât de triste, încât rămâi cu cel puţin o lacrimă în colţurile ochilor. Fireşte, dacă eşti un suflet sensibil care încă mai crede în valori. Când povestea aparţine unei persoane dragi ţie şi eşti oarecum martor la tot ce-a însemnat ea, la-nceputurile ei pline de iubire şi speranţă, apoi la sfârşitul brusc şi de ne-nţeles, lacrimile sunt mult mai multe. Te-ntrebi de ce şi eşti incapabil să-ţi oferi un răspuns logic. Nu-ţi rămâne decât să fii acel umăr pe care persoana dragă ţie îşi poate plânge în voie toate lacrimile. 
Am fost martoră, în ultimele două luni şi ceva, la o astfel de poveste. Speranţă, iubire, fericire, apoi, brusc, a dispărut totul."De ce?" m-a întrebat. N-am ştiut să-i spun altceva decât: "Pentru că nu te-a meritat." Un clişeu, ştiu, dar cuvintele ne sunt atât de puţine în momentele de suferinţă.