"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

duminică, aprilie 02, 2017

2 aprilie 1711: Luţk




„[...] Prea strălucitul domn şi principe al Ţării Moldovei Dimitrie Cantemir, ca un creştin drept credincios şi luptător pentru Iisus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mântuitorul nostru, să trudească alături de noi şi pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc aflător sub cârmuirea lui, care pătimeşte împreună cu alte popoare creştine sub jugul barbarilor; necruţând de asemenea viaţa şi starea sa, ne-a dat de ştire [...] dorind aşadar să fie sub protecţia măriei noastre ţarul, cu ţara şi poporul Moldovei.
De aceea [...] noi îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostivă şi ne învoim cu articolele propuse de dânsul”. 
 ......
Am citit câteva păreri avizate, dar contradictorii, în legătură cu Tratatul de la Luţk, dintre Dimitrie Cantemir şi ţarul Petru I: că poartă sau nu semnătura şi pecetea domnitorului moldovean; că articolele au fost concepute şi scrise de el însuşi; că n-a întrunit voinţa unanimă a boierilor moldoveni (nu-i suspectez de un patriotism desăvărşit; cred că mai mult îi înspăimânta ideea unui "domnitor veşnic" şi trecerea întregii puteri în mâinile acestuia.); că au fost, de fapt, două versiuni ale acestui tratat; că...
Am studiat puţin viaţa lui Cantemir şi am făcut-o ca să-i pot înţelege mai bine scrierile. Şi nu, nu i le-am citit pe toate şi nu cred că voi mai avea dispoziţia necesară pentru asta. Rămâne unul din marii iluminişti europeni, asta fără niciun dubiu. 
Atunci de ce acest tratat? Prietenia cu turcii dura de ceva ani şi le datora mai întâi educaţia şi abia apoi tronul. Dar îi cunoştea foarte bine în gândire şi-n acţiune şi poate şi asta l-a îndemnat să creadă că visele lui iluminate în privinţa Moldovei găsi-şi vor sprijin într-un tip care, precum se ştie, a spart aproape toate tiparele unui imperiu "mamut". Nu cred că era greu să-l simpatizezi pe Petru în acele vremuri. Era altfel, nu? Nonconformist... Cel puţin aşa a început totul în ceea ce-l priveşte.
Nu vom şti niciodată dacă protectoratul pe care era gata să-l ofere Ţării Moldovei ar fi fost unui generos sau, dimpotrivă, cel puţin la fel de subjugator ca al otomanilor. Ceea ce rămâne o certitudine e protecţia oferită domnitorului moldovean şi familiei sale, până la final. Şi la asta se angajase. Dar încă o dată: ideea a apărut în urma lungilor şi tainicelor ceasuri de conversaţie între doi oameni care gândeau în disonanţă cu vremurile-n care trăiau şi pe care-i lega o mare prietenie şi trebuie privită şi înţeleasă ca atare.
Ce s-a-ntâmplat mai departe în istorie nu am de gând să dezbat aici. Voi spune doar atât: generozitatea unui protector sfârşeşte, aproape inevitabil, într-o sufocare... Istoria a dovedit-o cu prisosinţă.