:)

Sunt un om sociabil. Unii îmi spun "vorbăreaţă", nu neapărat cu tentă apreciativă, dar asta e altă problemă.
De vreo doi ani, aproape zilnic, mă întreţin cu un domn foarte simpatic. În traducere liberă, vorbăreţ ca mine. Ce altceva am putea face aşteptându-ne fiecare autobuzul? Eu - cel spre Veche; el- cel spre Urseni. Vorbim de toate: politică, sport, educaţie... Ba chiar ne-am descoperit o pasiune comună! Nu, nu votăm amândoi cu partea stângă a politicii autohtone. Pasiunea noastră comună este... GOBLENUL ! Nu am vorbit niciodată pe-aici despre tenacitatea cu care cos goblenuri. De fapt, ar trebui să vorbesc la timpul trecut, căci n-am mai muncit la vreunul de vreun deceniu. Dar eu sunt femeie, pare ceva firesc. Domnul, însă, m-a dat gata atunci când mi-a povestit câte goblenuri a cusut până acum. Eu n-am decât şase şi slabe şanse să-l ajung din urmă.
Azi-dimineaţă a urcat în autobuzul meu şi m-a avertizat: "O să stau lângă dumneavoastră!", ceea ce nu m-a deranjat. Mi-am zis în gând că voi avea parte de câteva minute de conversaţie agreabilă.
Am vorbit, în mod surprinzător, despre goblenuri... Mi-a zis că se găsesc de cumpărat la magazinul X din centrul oraşului, mi-a întins chiar şi un pliant, învelit cu grijă într-o folie. Emoţionant! Se gândise la mine cu atâta drag, parcă simţise că-n ultima vreme m-am cam puturoşit... :))))