"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

sâmbătă, decembrie 31, 2016

Gânduri

Un singur lucru îmi doresc în 2017, dincolo de sănătate: să-mi recapăt pentru totdeauna zâmbetul.

Nothing to say :)

Ţi-aş spune ceva 
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu...

Octavian Paler


joi, decembrie 29, 2016

Limba noastră cea de toate zilele...

În sfârşit, am auzit din gura unui politician forma corectă a verbului "a avea" la conjunctiv prezent: SĂ AIBĂ. Întâmplarea face că politicianul se numeşte Liviu Dragnea şi e pesedist.

"Un popor fără cultură e o gloată..."

A rămas celebră o anecdotă despre filosoful grec Aristip din Cyrene , care a fost şi profesor itinerant şi a rămas în istorie ca fiind primul profesor care a cerut plată pentru lecţiile sale. Tatăl unui tânăr care urma să-i devină elev dorea să primească garanţii din partea profesorului că „investiţia” pe care urma a o face va fi una bună. Întrebându-l pe profesor prin ce anume va deveni mai bun fiul său dacă primeşte educaţie, a primit de la acesta următorul răspuns: „Măcar pentru nimic altceva decât pentru ca la teatru să nu stea piatră peste piatră.” În acele vremuri, teatrul avea un rol important în viaţa spirituală a grecilor şi forma aceasta de educaţie era accesibilă tuturor. Romanii aveau altă viziune, una pragmatică: "Panem et circenses...", iar porţile erau laaarg deschise. Dar asta nu însemna că îşi ţineau poporul în întunecimea minţii. Am scris aici despre ambele sisteme de educaţie, nu reiau.
Dar precum se vede, existau şi-n timpurile străvechi părinţi care nu vedeau în educaţie altceva decât un moft sau chiar o pierdere de vreme. Şi în cazul ăsta e pomenit un părinte potent financiar, nu vorbim de cei săraci care trebuiau să se mulţumească cu sistemul public de educaţie. S-au schimbat vremurile? Aş spune că da şi n-aş minţi, doar că nu în bine. Indiferenţei familiei i se adaugă, mai mult sau mai puţin, indiferenţa sistemului...

miercuri, decembrie 28, 2016

Why not?

Am lucrat cu Sorin - Mihai Grindeanu, desigur, politic vorbind, o bună perioadă de timp. N-am ce să-i reproşez. Un tip frumos, inteligent, manierat, cu viziune. Am părăsit viaţa politică la finalul anului 2011 printr-o decizie personală şi nu regret. Am urmărit, însă, viaţa fostului meu partid şi m-am bucurat că intuiţia mea din 2010 în raport cu Sorin nu m-a înşelat. 
Am constatat, în 24 de ore, că maşinăria de atac s-a dezlănţuit şi împotriva lui. Nu comentez decât atât: e chiar un tip OK şi sunt sigură că va face faţă cu brio marii provocări.

Primeşte-mă, Părinte, înapoi...

Sunt un om cu credinţă. Mă rog ori de câte ori simt nevoia şi asta de cel puţin două ori pe zi. Nu sunt. însă, un practicant. N-aş putea explica de ce. Bunicii mei erau extrem de credincioşi şi au încercat din răsputeri să mă obişnuiască şi pe mine cu ritualurile, dar n-au reuşit decât într-o mică măsură. Cu ritualurile, adică. 
Ieri, de Sfântul Ştefan, am acceptat invitaţia prietenei mele de-a o însoţi la o slujbă într-o biserică din judeţul Caraş-Severin. Mi s-a-ntâmplat ceva neaşteptat: abia intrasem în acea bisericuţă şi au început să-mi curgă lacrimile... Vinovăţie? Nimeni nu-i perfect. Vina mea, însă, era aceea de-a fi fost nu numai foarte rar în Casa Tatălui meu, ci şi demult de tot. Venise timpul s-o fac şi m-am simţit extrem de liniştită la terminarea slujbei.
Apoi ne-am dus la o mănăstire de lângă Lugoj. Nu o ştiam, dar câte mănăstiri ştiu eu, de fapt? Mi-a plăcut acolo, în vârful dealului. Era linişte. Am cunoscut oameni frumoşi, o măicuţă stareţă deosebită. Am mâncat sărmăluţe de post. Am colindat şi eu.

luni, decembrie 26, 2016

Faith, 1987


Probabil că mulţi dintre cei care mă cunosc s-au întrebat, în gândul lor, de ce anume port o cruce la unul din cerceii mei... Celor care-au pus întrebarea direct, le-am oferit, de fiecare dată, acelaşi răspuns: ca să-mi simt cercelul. Da, un răspuns pueril, ştiu, dat fiind că fiecare cercel de-al meu cântăreşte suficient încât să-i simt greutatea. Adevărul e, însă, unul extrem de simplu: am purtat, cândva, bandane (Axl Rose), bretele colorate la jeans (Lepa Brena), părul aparent dezordonat (Brigitte Bardot), etc, dar ideea cu crucea la cercel este "furată" de la George Michael (Faith, 1987)... Fireşte, el renunţase, dar eu nu cred c-o voi face prea curând. Într-un fel sau într-altul, păstrăm în noi, în felul nostru de-a fi şi de-a arăta, influenţele celor care ne-au încântat într-o perioadă a vieţii noastre...

duminică, decembrie 25, 2016

It's time to say Good-bye: καληνύχτα, Όνειρα γλυκά, Γεώργιος ! *So sad

I feel so unsure
As I take your hand and lead you to the dance floor
As the music dies, something in your eyes
Calls to mind the silver screen
And all its sad good-byes

I'm never gonna dance again
Guilty feet have got no rhythm
Though it's easy to pretend
I know your not a fool
Should've known better than to cheat a friend
And waste the chance that I've been given
So I'm never gonna dance again
The way I danced with you
Time can never mend
The careless whispers of a good friend
To the heart and mind
Ignorance is kind
There's no comfort in the truth
Pain is all you'll find
I'm never gonna dance again
Guilty feet have got no rhythm
Though it's easy to pretend
I know your not a fool
I should've known better than to cheat a friend.
-----------------
A murit Geórgios Kîriákos Panagiótou ( Γεώργιος Κυριάκος Παναγιώτου, 25 iunie 1963 - 25 decembrie 2016), cunoscut, pentru noi toţi, ca GEORGE MICHAEL...
Acum mulţi ani, punea capăt unor zvonuri legate de orientarea sa sexuală. Cu sinceritate spun că am exclamat atunci: "Ce păcat!" Muzica lui, însă, intrase deja în sufletul meu, fără cale de-ntoarcere. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

sâmbătă, decembrie 24, 2016

joi, decembrie 22, 2016

"Am obosit de vin, de stele / Am obosit de gândurile mele..." 22 decembrie 1956 - 2016


http://www.stelian-tanase.ro/cum-a-murit-un-poet-nicolae-labis/

Iertată-mi fie indecenţa de-a-l pomeni pe Labiş într-o zi în care KWJ amână nominalizarea premierului şi, implicit, formarea noului guvern.
Oricât de tare m-ar tenta să-mi dau şi eu cu părerea, n-am s-o fac azi. Ce Dumnezeu?! Sunt 60 de ani de când un rebel al generaţiei sale pomenea o pasăre uriaşă, cu clonţ de rubin... Abia împlinise 21 de ani. Mi-ar fi plăcut să-l fi putut vedea în carne şi oase, chiar bătrân, pe cel care a descris într-un mod absolut răvăşitor foametea dintr-o vară fierbinte a anului 1946: "Seceta a ucis orice boare de vânt / Soarele s-a topit şi a curs pe pământ, / A rămas cerul fierbinte şi gol / Ciuturile scot din fântână nămol."

marți, decembrie 20, 2016

:)

Nu-mi aduc aminte să fi valsat vreodată... Dar ştiu? Da.

sâmbătă, decembrie 17, 2016

"Să nu uiţi, Darie!"

Băsescu = B; Funeriu= F
B: Le-ai oprit 25% la profesori, Daniele? 
F: Da!
B: Şi mai vin la şcoală? 
F: Da!
B: Să le mai tai 25%!
După un timp ...
B: Daniele, le-ai tăiat ? 
F: Da!
B: Şi mai vin la şcoală? 
F: Da!
B: Mai taie 25%! 
F: Sunt ultimii 25%!
B Taie-i!
După un timp ...
B: Mai vin profesorii la şcoală? 
F: Da!
B: Formidabil! Ia pune-i să plătească la intrare!
------
Acest banc trist făcea furori în mediul virtual acum 6 ani. Eu am trăit realitatea. S-au întâmplat lucruri care niciodată nu se vor putea şterge din mintea mea.  L-am auzit nu o singură dată, în trecuta campanie, spunând că priorităţile principale ale unei bune guvernări trebuie să fie educaţia şi sănătatea... Mi s-a părut revoltător. Îi datorăm, poate, cea mai mare învrăjbire a românilor contra românilor. Faptul că acest om a reuşit să obţină, totuşi, peste 5% m-a întristat. Da, memoria oamenilor este destul de scurtă. Dar acum îşi doreşte şi să facă şi să desfacă guverne. O, Doamne! 

joi, decembrie 15, 2016

"Câte cărți trebuie, merită să ai? Câte să citești? Mă uit la ele și mă întreb: sunt ele un zid care mă apără, sau, dimpotrivă, o povară care mă apasă? " GEORGE PRUTEANU (15 decembrie 1947 - 2008)

Mi-a plăcut. Nonconformist, genial, cu o agitaţie interioară captivantă. Lecţii de Limbă Română. Cine le mai dă azi? Radu Paraschivescu, dar nu are farmecul lui. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
 "Scrutaţi-vă menirile fiinţii: nu-s oamenii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai binelui şi-ai minţii."
---------------
M-au apărat, m-au format, le iubesc de când mă ştiu... Una din temerile mele este aceea că mi-a mai rămas destul timp pentru a mai citi ceea ce încă n-am citit. Dar le simt şi ca pe-o povară. Le simt şi le-am simţit ca pe-o povară în raporturile mele cu ceilalţi, în special cu bărbaţii pe care i-am întâlnit.

miercuri, decembrie 14, 2016

Kill Bill şi Brătienii... :(

O tipă educată, stilată, nimic de zis, dar cum stăm cu obedienţa faţă de Elena Udrea, doamnă Raluca? Nu guriţa dumneavoastră a rostit aieste vorbe, pe scenă şi în faţa atâtor şi atâtor pedelei: "Elena Udrea, această Kill Bill din politica românească"? Drept e că biata Elena era pe cai mari atunci, dar nimeni nu v-a obligat să vă aduceţi omagiile într-un mod atât de jenant. Veţi spune că alţii au dat-o mai rău în bară: unul se arăta răpus de farmecul Elenei, altul dormea cu poza ei sub pernă... Da, dar niciunul n-a ajuns în fruntea partidului Brătienilor. 
Dezamăgitor ce se întâmplă în acest partid.

luni, decembrie 12, 2016

Thinking...

 about Nichita, with Love...
"Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă."

 

"Şi-a rămas din mine doar o mirare visătoare"... În memoria lui NICHITA STĂNESCU ( + 13 decembrie 1983)


Într-un decembrie geros şi-nzăpezit, nu ca cel de-acum, şi-ntr-o dimineaţă de 13, profesoara mea de Româna ne-a spus la şcoală: "A murit NICHITA." 
Ani de zile-am fost, mai apoi, supărată pe El... Printr-o mirare, ultima mea Olimpiadă naţională de Limba română "Mihai Eminescu" a însemnat o confruntare, la prima vedere, cu poezia "Adolescenţi pe mare". Ah! N-a fost un eşec, dar nici victoria pe care mi-o doream şi care mi-ar fi îndreptat paşii nu spre Chimie, ci spre Filologie. Mi-am repetat ani şi ani: "Nichita e de vină, Nichita e de vină...", dar ce-avea el cu lipsa profunzimii gândirii mele din acea zi de aprilie?
Am înţeles asta, în cele din urmă, şi-am prins din nou drag de-a-i desfereca taina cuvintelor şi, mai ales, a necuvintelor sale.
Şi ce tare-i mai iubeam, Doamne, emisiunile de "5 minute" de la TVR şi ce tare le duc dorul...

duminică, decembrie 11, 2016

"Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura." Blaga. LUCIAN Blaga

Foarte pe scurt, este concluzia ce li se potriveşte perfect liberalilor, după un eşec extrem de previzibil...

sâmbătă, decembrie 10, 2016

One of my fav songs

Everybody needs to dream. Me too... 

vineri, decembrie 09, 2016

Da, îndrăznesc să cred în România!

Mai sunt lucruri pe care n-am îndrăznit să le fac până acum. Am făcut, însă, destule. Am avut şi sigur voi mai avea şi rateuri, dar îndrăzneala va rămâne. Am îndrăznit să cred că pot înota, dar era să mă înec în apă mică; am îndrăznit să cred că pot să merg pe bicicletă, dar am căzut la un moment dat şi-am abandonat ideea; am îndrăznit să cred că pot şofa, dar am înţeles, până la urmă, că pot fi un mult mai bun pieton... Astea-s rateurile notabile; amuzante, dar n-ar fi chiar râsul meu: admit că mi-e ciudă pe lipsa mea de tenacitate în aceste privinţe. Ah! Ar mai fi o îndrăzneală chiar mai mare decât cele enumerate, aş spune, dar... în fine! N-a mers şi pace. În rest, tot ce-am îndrăznit să fac a fost încununat cu succes.
Ce-aş mai putea spune? A fost o introducere mai "scărpinată", ca să-i zic aşa... Ceea ce vreau să zic azi e de fapt asta: deşi mă doare în fiecare zi realitatea, uite că îndrăznesc să mai cred în România... Îmi privesc, zi după zi, elevii de-acum, aşa cum i-am privit şi pe cei de dinaintea lor, aşa cum îi voi privi şi pe cei care vor urma. Ştiu că le-am dat şi le voi da mereu tot ce am mai bun în mine, mai valoros, mai adevărat, mai uman... De ce? Îmi iubesc meseria, dar o fac şi pentru că da, îndrăznesc să cred în România! Îndrăznesc să cred că minţile luminate sunt cea mai puternică speranţă a noastră, dacă nu singura.
Câţi dintre voi îndrăzniţi sau mai îndrăzniţi? N-aş vrea să rămână doar un slogan electoral, chiar dacă unul extrem de profund, după mine. Sunt convinsă că dacă am fi cât mai mulţi, visele noastre ar putea deveni realitate. Ce s-ar fi ales de noi, de-a lungul istoriei, dacă n-ar fi existat alţi îndrăzneţi, înaintea noastră? Nu-mi propun să încep o predică legată de patriotism, era doar o întrebare retorică, căci aici n-are cum să-mi răspundă nimeni...

joi, decembrie 08, 2016

Non idem est si duo dicunt idem...

Nu văd ce-aş putea adăuga la cele scrise de Alexandru Chermeleu.

8 decembrie- Somewhere between "Light my Fire" and "You may say I'm a Dreamer"...


Sigur poate părea fără legătură, dar singurele vorbe care-mi vin acum în minte sunt cele spuse, acum enorm de mulţi ani, de Alexandru, favoritul meu no#1: "Dacă n-aş fi fost Alexandru [...], aş fi fost Diogene, adică un om liber." 
Ceva din spiritul lui Diogene cinicul trebuie să fi răzbătut până la John Lennon, dar şi până la Jim Morrison... Primul a fost asasinat în 8 decembrie 1980, al doilea s-a născut în acelaşi 8 decembrie, dar 1943. Două spirite libere, de excepţie... Cum, Doamne, să nu-mi placă?

luni, decembrie 05, 2016

Me, today

Categoric, anul 2016 a fost, pentru mine, un an în care principala mea preocupare a fost cea legată de imagine. Mai am o lună. Privind în urmă, cred că am reuşit cât de cât să-mi ating obiectivul. Recunosc că mi-am dorit şi imposibilul. Dar chiar imposibilul, lol. Important e c-am încercat. Şi mai important e că am înţeles că încă sunt un om viu. Dar per ansamblu, anul ce stă să se-ncheie a fost un an bun pentru mine. 
Anul viitor voi intra într-un an personal 7. Cică va fi un an dedicat păcii interioare...

duminică, decembrie 04, 2016

Sunday Quizz time... LOL

N-aş vrea să se creadă că gândurile-mi duminicale stau doar la chestiuni geopolitice. Moşul ştieee! LOL LOL LOL Cine-s eu să-l contrazic? LOL Doar tot se anunţă cu surle şi cu trâmbiţe intrarea lui Venus în Vărsător, pe 7 decembrie... LOL
Fireşte că n-am putut posta răspunsul generos al Moşului pe pagina mea de FB. Sunt extrem de serioasă acolo. Nu de alta, dar pe FB şi like-urile repetate pot fi interpretate în mod eronat. Aici, însă, este altceva.

sâmbătă, decembrie 03, 2016

”Înfățișarea și felul de gândire al oamenilor corespund în cele mai multe cazuri naturii ținutului.” a spus, cândva, Hippocrate...

De ce n-ar corespunde şi emoţiile, atunci? De la Clistene începând, geopolitica s-a dovedit a fi o permanentă preocupare, atât pentru oamenii politici, cât şi pentru filosofi.
L-am găsit întâmplător, căci nu mă pot lăuda că am mereu stări de extaz intelectual, pe Dominique Moisi cu „La geopolitique de l’emotion." Interesantă lectură... 
Pentru Moisi, Speranţa este expresia încrederii că azi este mai bine decât ieri, iar mâine cu siguranţă va fi mai bine decât azi. Umilirea apare atunci când încrederea în viitor ţi-e trădată. Frica? Frica înseamnă lipsa încrederii. 
Acelaşi Moisi vorbeşte despre trei stări emoţionale: Speranţa - cea care spune „vreau să fac un anumit lucru, pot să-l fac şi îl voi face”;  Umilinţa - „Nu voi reuşi niciodată”; Frica - „O, Dumnezeule, lumea este atât de periculoasă! Cine ar putea să mă apere?”
Lumea noastră se află de ceva timp în frământări, dar parcă ele încep să semene tot mai mult a convulsii. Nu vreau să scriu despre un anumit curent care străbate Europa, lucrurile sunt tot mai evidente. Dar, oare, putem spune că ceea ce simţim noi este Frica? Toate ce ni se întâmplă să aibă drept cauză Frica? A fost dintotdeauna această emoţie în mentalul nostru sau ne-a fost inoculată, picătură cu picătură? Sau şi Umilinţa totodată? 
Asia pare dominată de Speranţă, aici mi-e clar. Dar celeilalte lumi, pe care n-o numesc, i se potriveşte mai bine Umilinţa? Sau o Speranţă încăpăţânată?  Unii dintre ei sunt din ce în ce mai activi, dar ce frustrări îi mână?

vineri, decembrie 02, 2016

2 decembrie 1935 - Nicolae din Mălini

Pentru că nu o dată mi-am exprimat aici dragul faţă de acest James Dean al literaturii române, cum îmi place să-l numesc, azi vreau doar să postez prima poezie scrisă de el pe care am învăţat-o tare demult, dar pe care-o pot spune la orice oră din zi şi din noapte:
N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit,
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Şi c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi, mereu întinereşti...
MAMA

Smiling mood

via Amiraelus Ludens :
"De câți bărbați care ţi-au traversat viaţa e nevoie să-ţi pară rău că au murit ca să devii umană? " Ştefan Caraman, SCRISORI CĂTRE RITA, parafrazat.
---------------------------------------------------------------------------------------
Gândul mi-a zburat imediat la poveştile medievale timpurii, când cavalerii îşi dăruiau necondiţionat şi pe vecie iubirea domniţelor lor... Dacă privesc, însă, moartea la modul figurat, aş putea spune că numărul bărbaţilor care-ţi traversează viaţa depinde mai mereu de cum ţi-a marcat viaţa primul...

joi, decembrie 01, 2016

1 Decembrie 2009...

Uuufff... FB mi-a amintit de-un eveniment care, la acel moment, a fost extraordinar. Mi-amintesc oameni, cuvinte, emoţii. Mi-amintesc un crez care-a unit ceea ce, până atunci, fusese imposibil. Mi-amintesc valul de critici din online în legătură cu locul ales, cu data aleasă. Dar şi acum gândesc la fel: a fost aşa cum trebuia. Nu mai răscolesc amintirile legate de evenimentele ulterioare. Cred că în acest printscreen pot fi uşor identificate unele personaje din politica românească. Nu se văd bine doar Crin şi actualul nostru preşedinte. La urma-urmei, este un printscreen al unui clip pe care sper să-l pot posta într-o zi.