"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

miercuri, noiembrie 30, 2016

La mulţi ani, românilor, oriunde vă aflaţi!

M-am născut româncă, dar asta nu mă face automat şi una adevărată. Iubesc şi preţuiesc cultura neamului meu, dar tot simt că nu e de ajuns. Cunosc binişor istoria noastră; spun binişor, pentru că aici întotdeauna va fi loc de mai multă documentare. Nici asta, însă, simt că nu e de ajuns. Caut să vorbesc şi să scriu cât mai corect în limba pentru care, nu-i aşa, s-a pătimit mult de-a lungul veacurilor, dar tot simt că e loc de mai mult.
Azi e o zi care, de obicei, e plină de declaraţii de iubire pompoase. M-am găsit eu să am o dilemă... :)))
Dar chiar aşa: ce-nseamnă să fii un bun român? Un extraordinar exemplu este acesta:


29 noiembrie 1852: "O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi." Nicolae Bălcescu


 Un om fragil, fizic vorbind dar cu o inimă incredibil de mare şi cu un crez pe măsura acesteia... Nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi fost ţara mea fără generaţia paşoptiştilor. Şcoliţi pe meleaguri străine, dar reîntorşi acasă, conştienţi de rolul lor în schimbarea Destinului ţării. Ah! Ştiu că, fizic vorbind, ţara nu era întreagă atunci, dar ce puţin conta, când aceşti oameni providenţiali se numeau, unul pe altul, "frate"...
Nu vreau să-l abordez deloc ca istoric şi ca om de cultură, deşi mi-au plăcut şi "Românii supt Mihai Viteazul", şi "Ardealul"... Doar romantic, aşa cum l-am perceput dintotdeauna.


Un 1 Decembrie după voia Domnului...

Întrucât am participat activ la ceea ce s-a întâmplat în vara lui 2012, nu consider că Dragnea, pe care nu-l simpatizez deloc, trebuie să poarte singur stigmatul de penal. Să nu uităm: atunci n-am fost pesedişti, liberali, etc. Atunci am crezut cu toţii că cel care azi zburdă mai vesel ca oricând pe la toate televiziunile trebuia să dea socoteală în faţa poporului pe care-l dezbinase.
Am mai spus-o: Dragnea poate avea multe păcate, dar în niciun caz cel la care cu toţii am contribuit. Nu vreau să-mi aduc aminte care dintre partide a fost cel mai activ în demersurile online... Da, este partidul care, cel puţin prin vocile liberalilor autentici care apar în emisiuni, "latră" efectiv. Incalificabil!
Iată de ce gestul preşedintelui mi se pare penibil. Dacă ideea i-a aparţinut, e trist, căci speram, atunci când l-am votat, că aleg măcar un om inspirat, dacă nu altfel. Dacă ideea a fost a celor din jurul său, atunci mai am o mică speranţă: îi poate concedia, căci efectul pe care-l va/ vor obţine nu va fi nici pe departe cel scontat, electoral vorbind.
La fel de penibil s-a manifestat şi-n cazul Gabrielei Firea, sau chiar mai penibil... Înţeleg că nu e uşor să treci peste jignirile aduse de aceasta în toamna lui 2014. Eu însămi am condamnat acele atacuri. Dar doamna a fost aleasă într-o funcţie de care, din câte am observat, se achită onorabil, cel puţin până acum.
P.S. Da' pe cei trei foşti preşedinţi de ce i-a mai chemat dacă n-a schiţat nici măcar un elementar gest de politeţe faţă de ei? Bine sau mai puţin bine, au condus ţara înaintea lui şi, unii dintre ei, chiar două mandate succesive. 
P.P.S. La final, a făcut-o... Bine şi-atât. 

marți, noiembrie 29, 2016

Mi-am dorit toată viaţa Dragoste...

iar Dumnezeu mi-a dat-o şi mi-o dă şi a fost şi este chiar lângă mine.

luni, noiembrie 28, 2016

vineri, noiembrie 25, 2016

"Ideile nu au nevoie de arme, dacă pot convinge masele." Fidel Castro (13 aug. 1926 - 25 nov. 2016)

Singurii care au dreptul să-l judece sunt ai săi, cubanezii. Noi, ceilalţi, nu putem oferi decât o judecată subiectivă, formată prin prisma surselor de informare. 
Am găsit acest citat printr-un search pe Google. Mi-a plăcut pentru că m-a pus pe gânduri: idei măreţe, nobile, au existat şi vor exista mereu şi ele vor anima suflete şi minţi; dar câte din acestea, de-a lungul timpului, s-au impus exclusiv prin căi paşnice? Din reflex aş spune că religia, dar ştiu că n-aş avea pe deplin dreptate. 
--------------------------------
Bonus:
„Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. ” Mahatma Gandhi
Fireşte, el face parte din categoria aleasă a "visătorilor"... Dar e atât de frumos să poţi visa!

miercuri, noiembrie 23, 2016

Punct de vedere

"Oamenii care nu se inspiră reciproc nu pot avea un viitor împreună. Oricât de mult ne-ar plăcea să idealizăm iubirea, oricât de mult visăm la norișori roz, viața are o puternică zonă de pragmatism.
Sigur că ne putem îndrăgosti de o persoană care nu-și dorește nimic de la viață. Întrebarea este – poți creiona un viitor lângă o asemenea persoană?
Un om care nu își dorește nimic de la viață, o persoană care nu are planuri, care nu visează, care nu își trasează obiective, nu are cum să intre într-un proiect de viitor, așa cum este o relație." Andrei Vulpescu

marți, noiembrie 22, 2016

"Orice act de-a te îndrăgosti implică triumful speranţei asupra autocunoaşterii."(Alain de Botton)

Da, ascult cu plăcere Buddha Bar. Corespunde în cea mai mare parte filosofiei mele despre viaţă, ca să zic aşa, lol.

Agapi mou Diogene (2)

Ieri, 21 noiembrie, a fost Ziua internaţională a FILOSOFIEI...
Am mai spus-o: tipul din fotografie poate nu m-ar fi convins să locuiesc în butoiul lui, dar cu siguranţă m-ar fi ţinut cu gura-nchisă şi cu urechile "pâlnie" multă vreme...
Sunt multe anecdote care-l au ca protagonist, poate cea mai cunoscută fiind cea în care favoritul meu, Alexandru cel Mare, i-a "furat" filosofului lumina soarelui, LOL... Genial răspuns, teribilă îndrăzneală! Nu degeaba Alexandru a afirmat că dacă n-ar fi fost să fie conducătorului lumii, s-ar fi făcut Diogene, adică un om liber.
Acum voi aminti alta. DIOGENE din SINOPE, certat fiind pentru vina de-a fi fost exilat din patrie, a răspuns: "O, tu, nenorocitule, dar prin exil am devenit filosof!"
Aşadar, gândiţi, dar mai ales, gândiţi LIBER !

sâmbătă, noiembrie 19, 2016

Unde se duc eroii, când se duc?

Mor brusc sau nu, dar mai ales mor în tăcere... Cred, însă, că se duc într-un loc al lor şi numai al lor, unde să depene poveşti care să-nceapă, invariabil, cu "Mai ţii minte...?"
Dumnezeu să te odihnească în pace, Didi Prodan! Ai fost un om ales anume pentru a aduce multă bucurie semenilor tăi. Am trăit şi eu, prin tine, mândria de a fi stelistă şi româncă.

O înţelepciune...

Am citit undeva asta: nu te poţi despărţi dacă tot ce-ai avut a fost doar un vis cu un singur protagonist, tu însuţi. Te poţi doar trezi...

joi, noiembrie 17, 2016

I am so proud to be an AQUARIAN...


Arta de a fi femeie

În cei 7 ani şi jumătate de FB am intrat, în 99% din cazuri, în tot felul de grupuri, fără voia mea. Periodic, le identific, le cercetez şi, fireste, ies din ele.
 Azi am aflat că fac parte şi din grupul "Arta de a fi femeie"... Ce să mai zic? Încă n-am intrat pe acea pagină ca să văd dacă e vorba despre tehnici gen Kamasutra, lol, sau doar despre siropoase cugetări despre iubire. O întrebare, însă, mi-am pus: te poate, oare, învăţa cineva să fii FEMEIE? Privind în timp, se pare că da. Mă refer la educarea hetairelor, gheişelor, cadânelor... Dar câte din ele aveau şansa s-o şi demonstreze ? Tot istoria spune că prea puţine, cele mai multe sfârşeau în uitarea celor pentru care erau meticulos pregătite... Ooff... Din punctul meu de vedere, cred că fiecare dintre noi ştie şi poate fi FEMEIE, dar numai alături de cel potrivit. Întotdeauna, alături de bărbatul potrivit se declanşează în fiecare femeie instincte nebănuite. Atunci totul devine artă. Asta cred eu. Cred că o femeie se transformă în FEMEIE atunci când iubeşte şi este iubită. Da, femeie te naşti; în FEMEIE te transformă dragostea ... Când atingi simultan mintea, inima şi trupul unui bărbat, eşti FEMEIE...
Presupun că dacă mi-aş întreba  prietenii bărbaţi ce înţeleg ei prin sintagma asta, mi-ar răspunde ceva cu trimitere la arta sexuală, ca să nu spun concret. Nu m-ar dezamăgi. Bărbaţii nu judecă decât în cazuri de excepţie cu altă parte anatomică decât cea uzuală.Un amic virtual s-a întrebat de ce, oare, nu există pe FB şi un grup numit "Arta de a fi bărbat". Bună întrebare! Şi iar dacă ar da tot ei răspunsul, ar fi la fel de rezumat la performanţe de budoar...Dragii mei bărbaţi, nu mai inversaţi dictonul "Non multa, sed multum"... 
------------------
P.S. Postările sunt nişte stereotipuri... Dezamăgitor! Cică tre' să merg la spa, să dansez, să cânt privindu-mă-n oglindă... Ce naiba!? Asta-nseamnă artă?

luni, noiembrie 14, 2016

Ora de naştere şi destinul în dragoste *Postare experiment: va depăşi, ca număr de vizualizări, postările despre istoria antică?

23.00 - 1.00 h - CEASUL ŞOBOLANULUI - pasionali, iubesc din toată inima;
1.00 - 3.00 h - CEASUL TAURULUI- echilibraţi, serioşi, de nădejde, foarte geloşi;
3.00 - 5.00 h - CEASUL TIGRULUI - dragostea lor e ca un foc de artificii, independenţi, făcuţi pentru căsătorie;
5.00 - 7.00 h - CEASUL IEPURELUI - fideli, familişti, le place să fie adulaţi;
7.00 - 9.00 h - CEASUL DRAGONULUI - amanţi extraordinari, infideli;
9.00 - 11.00 h - CEASUL ŞARPELUI - seducători, fermecători, foarte frumoşi, curtezane şi Don Juani;
11.00 - 13.00 h - CEASUL CALULUI - tandri, dragostea joacă un rol foarte important în viaţa lor, dar se apropie adesea de persoane nepotrivite şi pot face nebunii din cauza dragostei;
13.00 - 15.00 h - CEASUL CAPREI - nu pot sta singuri, sunt mereu în căutarea unei persoane căreia să-i ofere dragostea, credincioşi, fideli;
15.00 - 17.00 h - CEASUL MAIMUŢEI - iubesc singurătatea, se căsătoresc târziu, sunt plini de ei;
17.00 - 19.00 h - CEASUL COCOŞULUI - colecţionari de aventuri;
19.00 - 21.00 h - CEASUL CÂINELUI - fideli, oferă tot în dragoste;
21.00 - 23.00 h - CEASUL MISTREŢULUI - binevoitori, preferă concubinajul;
---------------
SURSA: Mihai Voropchievici
-----------------------------------------------
M-am născut la 9,20 h... No comment!

duminică, noiembrie 13, 2016

Chestii penibile

La ieşirea de la vot, candidaţii răspund invariabil: "Am votat pentru / împotriva bla-bla-bla..." Nimic mai penibil! Corect ar fi aşa: "Am votat cu mine, garant al schimbării / continuităţii etc.", că doar n-o fi votat cu rivalul sau rivala.
-----------
N-au Exit-Poll, dar unul dintre competitori şi-a anunţat deja victoria.  Diferenţa rămâne, totuşi, mare. Nu ştiu ce să zic. Dacă e să judec cu inima, atunci zic şi eu că "Unirea, naţiunea a făcut-o.", nu conducătorii...  Dar dacă e să judec cu capul, atunci doar mi-l plec, ca să nu se vadă lacrima din colţul ochiului...

vineri, noiembrie 11, 2016

Feelings. Bad feelings...

După victoria lui Trump, nu m-ar mai mira ca, peste vreo 48 de ore, să aud şi despre victoria lui Dodon. Sunt lucruri care par a fi de neoprit în vremurile-n care trăim, indiferent dacă ne plac sau nu nouă, celor care încă mai putem înţelege ce se întâmplă. Şi cu asta, basta! No more words!
Ooofff, ooofff... Avem şi noi surprizele noastre neplăcute: naţionala de fotbal tocmai şi-a arătat (pentru a câta oară?) limitele. Nu m-am numărat printre cei care au căzut în extaz odată cu aducerea la cârmă a lui Daum. Nimic şi nimeni nu poate scoate acum din impas o echipă nu atât plictisită, cât fără reale valori individuale. Pere Poulet a spus şi el un mare adevăr astă-vară şi mulţi s-au grăbit să-l pună la zid. Mda. Era cea mai la îndemână atitudine, dar şi cea mai păguboasă.

joi, noiembrie 10, 2016

Prietenie

Mă tot întrebam, acum câteva zile, cu cine din trecutul meu aş putea să beau o cafea şi să depăn amintiri. Gândul mi-a zburat la foste iubiri, ca oricui, de altfel. Nu m-am gândit nicio clipă că ar putea fi vorba despre un vechi prieten. Atât de prieten, încât foarte mulţi ani l-am considerat mai degrabă un frate. Nu, nu m-am aşteptat să mă sune de ziua mea, nu ne-ntâlnisem de vreo cinci ani şi nici nu am ţinut legătura. Deşi ne leagă multe amintiri, doar ne ştim de treizeci şi cinci de ani, ultimii cinci ne-au ţinut departe unul de celălalt. Dar m-a sunat. Primul. La prima oră. Şi mi-a prins tare bine! Azi am băut o cafea împreună şi-am vorbit vreo trei ceasuri. "Nu te-ai schimbat absolut deloc!" mi-a zis şi ştiu că n-a spus-o ca să mă măgulească. Şi m-a ascultat... M-a ascultat cu toată atenţia. Şi, Doamne, câte am mai avut a-i spune! Şi iar Doamne, cât de bine mi-a prins! Sfaturi? Mi-a dat. Nu a fost prima oară când a făcut-o. "Adevărul îl găseşti în tine însăţi." 
Am citit atâtea gânduri despre prietenie... Al meu e unul simplu: prietenii adevăraţi nu sunt cei cu care schimbi vorbe zilnic, ci sunt cei care apar lângă tine exact atunci când ai cea mai mare nevoie.
Lecţia acestei luni, noiembrie, pentru Vărsătoarea care sunt, este, categoric, lecţia despre prietenie. Dacă râdeam, la sfârşitul lui octombrie, de toate previziunile astrologice (şi aici mă refer doar la cele serioase, căci sunt câteva) despre marile frământări lăuntrice ale Vărsătorilor, acum, după doar unsprezece zile, nu mai râd. Probabil că lumea noastră interioară va ieşi din noiembrie destul de zdruncinată, dar cu siguranţă  mult mai reală şi mai puternică.
 

miercuri, noiembrie 09, 2016

"Putem fi siguri că reuşim atunci când ne adresăm pasiunilor oamenilor, mai degrabă decât raţiunii lor." spunea, cândva, Voltaire...

Recunosc că victoria unui tip cel puţin ciudat m-a luat prin surprindere, căci, undeva în sinea mea, speram ca pasul făcut într-un mod atât de spectaculos în 2008, va fi continuat de un altul la fel. Undeva în sinea mea, speram ca America să spargă din nou tiparele... N-a fost să fie.
Well, Good night, America? We'll see...
--------
Mda. E pentru a doua oară când apelez aici la aceste vorbe ale înţeleptului Voltaire. Pentru a doua oară în ultimii doi ani, deşi circumstanţele sunt diferite.Sau proporţiile?


François-Marie Arouet (Voltaire) a rămas celebru pentru… “ocara sa periculoasă”. Atunci când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală.Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/voltaire-pasternak-si-ioana-darc-stiati-ca/

luni, noiembrie 07, 2016

Homo sum, humani nihil a me alienum puto. * Only for me...

Cândva, demult, îmi mărturiseam mereu ciuda că existau cântece precum Claudia, Magdalena, etc., dar niciunul pentru Mihaela (da, da! Cum Dumnezeu să nu le ştiu? Doar nu stăteam toată ziua cu nasul în Socrate şi Platon, LOL). Apoi, tot demult, un băiat care ţinea la mine mi-a dedicat acest cântec, într-un loc public. Era foarte timid de felul lui şi m-a surprins nu doar pe mine. Dacă am dansat atunci? O, Doamne!Şi încă cum ! LOL

duminică, noiembrie 06, 2016

Ştiu că încă nu e 8...

Să zicem că pentru mine, acest cântec este doar o metaforă... :( 
Mi-amintesc acum nişte vorbe scrise undeva de Adrian Cutinov: "Avem prea mult aur în verighete şi prea puţină iubire în suflete..." Imposibil de comentat.

sâmbătă, noiembrie 05, 2016

5 noiembrie 2010... Da, "Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tine" * RIP, ADRIAN PĂUNESCU!

Sunt 6 ani de la moartea unuia dintre poeţii mei de suflet, Adrian Păunescu. Mi-amintesc valurile de postări de pe FB, care mai de care... Era un must have să spui ceva despre el, să ai pe wall ceva dedicat lui, deşi nu toate postările au fost fireşti, adică adecvate momentului. Ţin minte că eu, cea care nu o dată postase despre poeziile lui, dar constant, aşa cum şi-n ziua de azi o fac, m-am simţit mică şi neînsemnată în acel noian de efuziuni sentimentale care cuprinsese brusc lumea virtuală. Eu nu-mi găseam cuvintele şi mă simţeam stânjenită, chiar vinovată. Apoi totul s-a terminat, la fel de brusc precum începuse. Eu, nu. Eu am rămas aceeaşi în aducerile mele aminte... Da, poete! Te-am iubit de la prima poezie ascultată ("Leagăn pentru toată copilăria"). Te-am iubit, deşi-am întâlnit, de-a lungul anilor, poeţi mult mai îndemânatici decât tine... Dar te-am iubit, poete, pentru faptul că gândul tău mi-a ajuns la inimă direct, fără-a-l trece prin filtrul minţii... Dumnezeu să te odihnească în pace, Adrian Păunescu! Şi nu, nu am reuşit până acum să-ţi citesc toate poeziile...

vineri, noiembrie 04, 2016

November 4th , 2008 : 45 years between "I have a Dream" and "Yes, we can!"

„Drumul înainte va fi lung. Urcușul va fi greu. S-ar putea să nu ajungem la capăt într-un an, nici măcar într-un singur mandat. Dar, America, niciodată nu am fost mai plin de speranță că vom ajunge acolo.”

 -----------------------
Nu sunt eu în măsură să analizez plusurile şi minusurile guvernării îndelungate a celui de-al 44-lea preşedinte american. Am citit, fireşte, câteva analize, dar nu le pot simţi, ca să spun aşa, pentru că nu trăiesc acolo. Iar perioada-n care a fost no#1 a fost una zbuciumată, din toate punctele de vedere.
Dar indiferent de toate astea, Barack Obama va rămâne mereu în mentalitatea colectivă drept împlinirea unui vis însângerat şi nu cred că e nevoie să amintesc câteva date istorice ca să-mi fie înţeleasă sintagma.
Personal, mi-a plăcut personajul, mi-a plăcut teribil. Mi-a plăcut din prima şi am avut încredere în victoria sa. 
O, Doamne! Visul, celebrul vis care-a zguduit multă lume, s-a-mplinit mai mult decât a-ndrăznit să spere Visătorul...
<<Am visat că într-o zi aceasta naţiune se va ridica şi va trăi adevăratul sens al crezului ei: “Considerăm aceste adevăruri ca a fi evidente: toţi oamenii sunt creaţi egali”. Am visat că într-o zi, pe dealurile roşii ale statului Georgia, fiii foştilor sclavi şi fiii foştilor stăpâni de sclavi vor putea sta împreună la o masă a frăţiei.
Am visat că într-o zi, chiar şi statul Mississippi, un stat deşertic, înăbuşit de căldura nedreptăţii şi a opresiunii, va fi transformat într-o oază a libertăţii şi dreptăţii.
Am visat că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune în care nu vor fi judecaţi după culoarea pielii ci după caracterul lor. Am visat azi.>>  

joi, noiembrie 03, 2016

Un bun prieten m-a întrebat ieri

dacă iubesc copiii. Sau mă rog, poate că n-a sunat chiar aşa generalist întrebarea, dar ştiu că va-nţelege atunci când va ajunge pe blogul meu şi va citi postarea asta
Cum aş putea să nu-i iubesc? Şi n-are absolut nicio legătură cu profesia mea. Pentru ei sunt cea mai frumoasă şi trebuie să rămân aşa. Pentru ei sunt mereu tânără şi voi avea grijă să nu-i dezamăgesc. Pentru ei sunt "foarte deşteaptă, foarte bună, iubitoare, veselă"... Nu cumva să se creadă că poza-i de-acum un veac, LOL. E din iunie 2014 şi eram la Deva.

Stare...

Mă tot gândesc la o chestie: sunt vorbe care ţi se spun, aceleaşi vorbe, la două decenii diferenţă... Reacţiile tale sunt altele, însă, căci timpul înţelepţeşte inevitabil. Dar sunt şi vorbe noi care te năucesc pur şi simplu. Da, admit că acum sunt năucă, năucită... oricum, numai înţeleaptă nu. Într-un minut, cred, am avut stări diferite: un râs puternic, dar mi s-a spus că nu e glumă; o revoltă, la fel de puternică; un plâns... Apoi, inevitabil, teama : "Dacă va fi aşa?"
-----------------
Dar pentru că azi e 3 noiembrie, nu pot rezista tentaţiei de-a ataşa un chip desprins cu siguranţă dintr-o altă "eră".