"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

sâmbătă, august 27, 2016

Cartea verii mele

Am reuşit să-mi adun gândurile, prea risipite-n ultima vreme, şi-am finalizat lectura unei cărţi pe care, deşi mi-o doream încă de-acum un an, abia nu demult am cumpărat-o: "Biblia pierdută", de Igor Bergler. Încă sunt sub impresia misterelor legate de-un ordin cavaleresc despre care auzisem în cartea de istorie, la lecţia despre Vlad. 
Am să citez unul din fragmentele care mi-a plăcut:
"Venise de la turci. [...] Fusese pregătit pentru luptă şi s-a războit. Dar fusese pregătit şi pentru viaţa civilizată de la Curţile sultanului. [...] a ajuns la Târgovişte. Şi apoi au urmat boierii. Prost crescuţi, lipsiţi de respect, hulpavi şi prefăcuţi. Unelteau de dimineaţa până seara. Singurul lucru de care le păsa era cum să fure cât mai mult fără să păţească nimic. În viziunea lor, domnul ţării era acolo să îi slujească pe ei şi nu invers. [...] După gonirea lui de pe tron, a avut aceleaşi experienţe şi în Moldova, şi apoi şi în Transilvania. Chiar şi la Curţile din Ungaria şi Austria. Îi era greu să compare palatele luminoase ale turcilor cu cele întunecate, reci şi mereu umede ale creştinilor. Dar era şi el creştin. Şi pe deasupra moştenise de la tatăl său medalia Ordinului Dragonului. [...] Vlad moştenea o mare onoare, era un personaj important. Deşi învăţase mult de la turci, fusese prizonierul lor şi nu prea îi avea la inimă. Însă vedea cu ochiul liber părţile lor bune. Şi, ca orice tânăr în forţă care păşea în viaţă, pe deasupra cavaler al unui ordin important şi de sânge regal, avea în cap idei revoluţionare. Nu în sensul ideologiilor de azi. Voia să schimbe lumea. Deşi fusese primit peste tot pe unde umblase într-o manieră decentă, dar rece, nu-i plăcea deloc senzaţia asta de vasalitate, de inferioritate pe care o simţea peste tot. Ştia că din raţiuni politice trebuie să se alieze cu cei puternici pentru a supravieţui şi a ajunge la putere. Dar [...] Vlad Dracul era un prinţ renascentist. Avea educaţia şi deschiderea necesare pentru a nu fi mai prejos decât contemporanii lui veneţieni sau florentini. [...] A trăit mult printre breslele meşteşugarilor şi a învăţat să îi aprecieze pentru ce ştiau să facă şi să îi dispreţuiască pe nobili pentru inutilitatea şi, de multe ori, pentru prostia lor îngâmfată. "
--------------------


Ahhh... Unde eşti tu, Ţepeş Doamne? Trebuia să fii defăimat, şi acest aspect este prezentat în carte, ca şi modul în care ai fost ucis... Neamul tău, însă, nu te-a uitat.