Tuşa Rozi era cea mai veselă dintre surorile mamei mele şi poate de-asta-mi părea mereu o învingătoare. Am sperat până-n ultima clipă, m-am rugat până-n ultima clipă... Dar pur şi simplu acum nu mai e aici şi mi-a lăsat un nou gol în suflet. De felul meu vorbesc mult; unii spun că o fac cu folos, cine ştie? Dar vorbele nu-mi mai vin... Îmi vin doar lacrimile, abia acum, după ce ore-n şir am stat într-o tăcere aproape totală. Fiecare trecere Dincolo a unui om drag sufletului meu mă sperie. Mă simt ca un copil neajutorat într-o lume tot mai mare, în care zidurile care mă apărau încep să se macine...
Dumnezeu să te odihnească-n loc cu pace şi bucurie, mătuşa mea dragă!
