"Sufletul meu şi după moarte va căuta umbra poetului iubit." Veronica Micle (22 aprilie 1850 - 3 august 1889)

Dacă 'nainte vreme o cunoşteam - nefericit, şi-am urât-o - din "Mite. Bălăuca", mai apoi le-am citit corespondenţa. A iubit-o şi nimic din ce scriseseră junimiştii sau urmaşii acestora n-a mai contat... Departe de mine gândul de-a-l detrona din sferele înalte în care gândul şi sufletu-mi îl duseseră prin poeziile sale ! L-am descoperit ca OM, cu iubirile, cu bucuriile, cu tristeţile, cu îndoielile sale... cu durerile sale fizice.

Povestea lor mă va fascina încontinuu, căci ea a zămislit cele mai frumoase versuri de dragoste din literatura noastră. Dacă a învins duşmanii ? O, Doamne ! A învins Timpul !
-------------------------------------

"Plângi, copilă?  C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea
Şi sărut a tale mâne, şi-i întreb de poţi ierta. 

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond."
("Venere şi Madonă")