"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

sâmbătă, aprilie 30, 2016

"Eu sunt un strop de suflet" aşteptându-l pe Florar...

Această fotografie a venit ca un răspuns la un gând de-al meu...Pentru mine, luna mai înseamnă şi Lucian Blaga, unul din pilonii Panteonului Culturii Române ... Azi, primul gând legat de el a fost un vers...un vers cel puţin la fel de-ncărcat de semnificaţii ca şi celebrul "eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Iată-l:"DAŢI-MI UN TRUP, VOI MUNŢILOR..." şi munţii i-au dat. Căci făr-un trup, simţirea lui nu putea deveni vers...
"Cele mai minunate cuvinte, ce-au fost rostite cândva pe pământ, sunt: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine ca înfăţişare externă. Nici nu poţi zice că este aici sau dincolo, - căci iată împărăţia lui Dumnezeu este în voi înşivă. Orice reformă radicală religioasă trebuie să purceadă din cuvintele acestea. Să nu pornească oare şi la noi-tot de-aici?" ("Pietre pentru templul meu")
---------------------
Ştefan Augustin Doinaş se-ntreba dacă Marea Cultură Română se va dovedi neputincioasă în faţa sub-culturii, temându-se, oarecum, ca destinul  acesteia să nu fie legat de cel al democraţiei române. Cu tristeţe spun că eu însămi am această temere, dar şi speranţa că va putea rezista, şi nu neapărat la limita supravieţuirii, în faţa tuturor acestor politici post-decembriste distructive. 

Mno...

Cu siguranţă e singurul Ministru al Educaţiei care a făcut acest gest faţă de noi

vineri, aprilie 29, 2016

Ceva minunat !

Revăzând, aseară, fotografiile pe care le am în computer, am dat şi peste aceasta. De fapt, e o scanare şi oricum nu-mi este mie adresată, dar am atins-o de-atâtea ori cu degetele, încercând aşa să mă încarc cu ceva din energia fantastică a acelui om scund şi firav, dar atât de mare prin simţirea lui românească! Ar fi trebuit să-l cunosc, în sfârşit, undeva în februarie 2009, la Iaşi, dar nu mi-a fost dat. Mi-ar fi plăcut să-i spun: "Românule Grigore Vieru, cuvintele tale au avut forţa de-a opri tancurile r... ! " Fireşte, metaforic vorbind. Mărturisesc că multe zile, în aşteptarea a ceea ce Soarta n-a vrut să se întâmple (Grigore Vieru a trecut în Panteonul Limbii Române în 18 ianuarie) am visat cu ochii deschişi că vom vorbi despre Domnu' Eminescu cu vorbele şi cu simţirea noastră, despre Nichita, despre Blaga...
Dar când e un poet Mare? Când vorbele-i, deşi meşteşugite, nu sunt înţelese decât de puţine minţi sau când, dimpotrivă, versul i-a devenit viers pe buzele locuitorului din cel mai îndepărtat colţ al ţării ? Mă rog, disputa asta am avut-o de multe ori, la o ţigară, cu un om important în viaţa mea mult timp. Nu ştiu nici până azi dacă m-a înţeles.

joi, aprilie 28, 2016

(d)intr-un amurg de Prier zămislitu-s-a un prinț visător din Levant... Ștefan Augustin Doinaș, 26 aprilie 1922 - 2002

Cu întârziere îl  pomenesc pe cel care-a scris una din cele mai frumoase poezii din câte mi-a fost dat să citesc. Cum e să fii ucis de propriu-ţi vis? Cum e să-ţi accepţi moartea, dar nu ca pe-o înfrângere?

“Suntem cu mult prea sensibilizați de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-și cumpără genialitatea postișă de la chioșcul de ziare din colț. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalității, dar care “înghit” cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere. Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca și democrația autentică să-și producă anticorpii trebuincioși pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.” ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞ, un fiu al Bihorului





Τα Πάντα ῥεῖ...


miercuri, aprilie 27, 2016

Festina lente...

"Colegu' lui Mihai Viteazul" dovedeşte că anii ăştia de politică şi-au pus, oarecum, amprenta asupra bagajului său cultural: face analogii, vorbeşte în pilde... Ca s-o spun drept, percepţia pe care mi-a lăsat-o în toţi aceşti ani nu era prea mult diferită de cea a lui Almanahe, doar că ultimul nu era caracterizat şi prin "sărirea la beregata" celui rănit, adică prin trădare. Dacă vreo clipă aş fi crezut că toată indignarea lui izvorăşte dintr-un adânc sentiment de respect faţă de onoarea membrilor simpli ai partidului, l-aş fi încurajat, măcar prin câteva vorbe scrise aici. Dar... sindromul "Dinu Păturică" bate vitejia proverbială a oltenilor, cel puţin în ceea ce-l priveşte.
Deci el n-a mai avut răbdare... Aici a greşit fundamental, în opinia mea. Credea că, unde-a mers de două ori, va merge şi-a treia oară. Credea că poate acţiona după tiparul bine cunoscut. Numai că, nu-i aşa, Dragnea nu e nici Mircea Geoană, nici Ponta şi asta e bine de ţinut minte.
--------------------------------------------------------------
Nu cred că L.D. trebuie să plece din acel motiv, deşi, precum se ştie, am rămas nostalgică după vremurile-n care M.G. conducea P.S.D.-ul şi m-am retras odată cu eliminarea sa, considerând-o nedemnă de un mare partid şi nedreaptă. Dar vara lui 2012 a fost fierbinte şi la propriu, şi la figurat. Am crezut în acel demers, în necesitatea lui, ca atâţia alţii. 
---------------------------------------------------------------
Am observat că unii dintre foştii mei colegi înfierează cu indignare "practicile staliniste" de sancţionare a delictului de opinie. Dar aceiaşi colegi salutau în delir  executarea lui M.Geoană, tot pentru delict de opinie, deşi situaţia nu suportă o comparaţie. Să fim consecvenţi  faţă de propriile noastre conştiinţe e cel mai greu cu putinţă. 

marți, aprilie 26, 2016

Să nu uiţi, Darie: "Cine nu-şi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-l repete." Goethe

„Şi în amurgul unei sumbre seri de primăvară, la 25 aprilie 1919, adânc îndureraţi aşezarăm sub glia rece, de lângă biserica din deal, o parte din sufletul şi fiinţa noastră. Exhumaţi şi agnoscaţi (identificaţi - n.n.) cei doi martiri, Vineri după Paşti, sunt aduşi la Beiuş, petrecuţi de lacrimile satelor şi de jeluirea clopotelor. Două coşciuguri de metal îşi fac intrarea zguduitoare de inimi în Beiuş şi în ele osemintele fără viaţă ale celor doi advocaţi români, dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş".
( Unul din eminenții profesori ai Liceului ”Samuil Vulcan”, profesor dr. Constantin Pavel )


Dacă vrei să simţi sufletul Ardealului, du-te la Ţebea ... Spre bucuria mea, în '91 eram Acolo... Am cântat şi eu, nici nu se putea altfel.
Sunt cântecele disperării, aşa le-am simţit dintotdeauna... Am crescut cu ele... Sunt în toată fiinţa mea...

luni, aprilie 25, 2016

"Sufletul meu şi după moarte va căuta umbra poetului iubit." Veronica Micle (22 aprilie 1850 - 3 august 1889)


Dacă 'nainte vreme o cunoşteam - nefericit, şi-am urât-o - din "Mite. Bălăuca", mai apoi le-am citit corespondenţa. A iubit-o şi nimic din ce scriseseră junimiştii sau urmaşii acestora n-a mai contat... Departe de mine gândul de-a-l detrona din sferele înalte în care gândul şi sufletu-mi îl duseseră prin poeziile sale ! L-am descoperit ca OM, cu iubirile, cu bucuriile, cu tristeţile, cu îndoielile sale... cu durerile sale fizice.
Povestea lor mă va fascina încontinuu, căci ea a zămislit cele mai frumoase versuri de dragoste din literatura noastră. Dacă a învins duşmanii ? O, Doamne ! A învins Timpul !
-------------------------------------

"Plângi, copilă?  C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea

Şi sărut a tale mâne, şi-i întreb de poţi ierta. 

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,

Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond."
("Venere şi Madonă")

duminică, aprilie 24, 2016

Categoric nu

"colegul lui Mihai Viteazul" era cel în măsură să ridice piatra împotriva lui Dragnea... Dar se pare că n-a mai avut răbdare. Atât. Sau... hai să spun şi că mă bucur c-am înţeles la timp că un om ca mine n-are ce căuta în politică, chiar dacă mi-au trebuit zece ani şi un pic pentru asta.

vineri, aprilie 22, 2016

De Florii, mamei mele, cu dragoste

Nu pot să nu-mi amintesc cum am aflat de acest cântec. Cred că prin toamna lui 2010, în urma unui pariu pus cu un bun prieten, anume că pot scrie la fel de lejer şi despre altceva decât despre politică (în acea perioadă şi pentru multă vreme singurul motiv al prezenţei mele în virtual) ,  mi-am făcut - în doi timpi şi trei mişcări- o pagină  total diferită de cea oficială. Şi pentru că trebuia să poarte un nume, i-am zis simplu: "Floarea albastră" (fireşte, cu gândul la frumosul poem eminescian).  De sărbătoarea Floriilor m-am trezit cu nenumărate postări de felicitare, multe dintre ele conţinând şi acest cântec. L-am ascultat şi mi-a plăcut.

Living for tomorrow



Cu uşurare spun că am încheiat o săptămână "altfel". Nu puteam s-o facem decât sărbătorind Mama Natură, în linia tuturor activităţilor mele ecologice desfăşurate începând cu 2008, în localitatea în care îmi desfăşor activitatea. Privind în urmă, ştiu că las nu doar cele două mari proiecte naţionale  câştigate, ci şi multe amintiri frumoase, dar şi speranţa că ultimele mele trei generaţii de elevi vor conştientiza pericolul care cu-adevărat ne pândeşte.

joi, aprilie 21, 2016

R.I.P., Prince ...


22 aprilie - Ziua internaţională a Pământului

"Abia după ce ultimul copac va muri, şi ultimul râu va fi otrăvit, şi ultimul peşte va fi prins, ne vom da seama că nu putem mânca bani."
Proverb al indienilor americani Cree
--------------------------
Cele mai frumoase proiecte ale mele de când lucrez cu cei mici vor rămâne, cu siguranţă, cele dedicate protejării mediului înconjurător. Proiecte de succes, de ce să n-o spun. 


"În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare..."
Romulus Vulpescu  (5 aprilie 1933 - 2012)



Dragul de Tsjike

N-am atins niciodată un cal, deşi am avut ocazia, în vacanţele copilăriei mele. Mi-a fost mereu teamă, nu ştiu de ce. De Tsjike, însă, m-am apropiat pur şi simplu.
Am stat vreo 15-20 de minute lângă el şi m-a lăsat să-l mângâi, m-a privit în ochi... Presupun că şi el m-a plăcut, în felul lui. Era atât de blând ! Sentimentul ăsta de duioşie l-am mai avut faţă de purceluşii mei Helmuth şi Figaro. Da, nume germane au purtat aproape toţi purceluşii mei de Guineea. Fără nicio legătură cu realitatea acelor clipe...

miercuri, aprilie 20, 2016

20 aprilie 2016 - eu şi cu mine

Fiecare dintre noi se naşte cu un anumit ascendent astrologic, ce se manifestă mai pregnant după vârsta de 30 de ani. Ascendentul meu se află în puternica zodie a Berbecului. Din câte spun astrologii, ascendentul îţi oferă imaginea pe care-o ai în ochii celorlalţi. Da, Berbecul înseamnă forţă, înainte de toate. Aproximativ, aceasta e imaginea mea. Excepţional pot inspira dorinţa de ocrotire şi asta, chiar dacă n-o recunosc, mă bucură, căci... în adâncul sufletului meu sunt acel incurabil romantic şi visător Vărsător...Cam obosit azi, ce-i drept, dar vine vacanţaaa...
P.S. Versurile lui Radu Stanca...

marți, aprilie 19, 2016

Câte şanse îţi poate oferi Viaţa?



Eu cred că doar una şi dac-o pierzi... Iubirea e ciudată oricum, nu concepe remiza...
Gabi  a mai primit o şansă, dar una incomparabil mai mare.  Cred că am fost un pic îndrăgostită de el, demult de tot. Mă bucur că, peste ani, prin 2009, i-am spus-o. Aşa, ca între amici, ca-ntre buni şi vechi amici.
M-am rugat mult pentru el, acum un an. Mult, mult. Pur şi simplu, nu puteam accepta şi Dumnezeu a făcut minunea cea mare. Gabi şi cântecele lui reprezintă o parte specială din mine. E inutil să spun că i le ştiu pe toate , dar o fac...

luni, aprilie 18, 2016

Tot aprilie: Camil Petrescu

"E greşit să socoţi că la firile mediocre inteligenţa rămâne deasupra intereselor. La origine, inteligenţa n-a fost decât un mod practic, un instrument de adaptare la mediu, un mijloc pentru apărarea intereselor. La imensa majoritate a oamenilor, ea a rămas şi azi acelaşi lucru. Ei nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă. Ceea ce le contrazice interesele le contrazice fundamental şi inteligenţa." 
Camil Petrescu (22 aprilie 1894 - 1957)

Îţi mulţumesc, Paul, pentru tot !





În ediţia asta a Concursului "Cel mai bun pizzar", am lucrat pe echipe. Fiecare echipă şi-a ales ingredientele şi şi-a decorat pizza. Lipseşte una, nu ştiu cum de n-am apucat s-o fotografiez. 
Dragul de Paul s-a întrecut pe sine, ca de obicei. Nu e uşor să sponsorizezi o acţiune în zilele noastre. Dar copiii mei îi plac, că sunt cuminţi şi drăgăstoşi, ca mine... LOL
În altă ordine de idei, organizarea oricărei acţiuni în perioada asta, pentru copiii din mediul rural, implică mult efort financiar. Că-i al meu sau că-i al prietenilor mei, e demn de toată lauda. 

duminică, aprilie 17, 2016

Gnothi seauton3

"Căutam mereu putere şi încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna."
Anna Freud

sâmbătă, aprilie 16, 2016

Unde se duc prieteniile, când se duc?

Am plăcut-o pe Marga din prima clipă şi mulţi ani am trăit cu convingerea că şi ea pe mine. Au urmat, însă, anumite decizii în viaţa mea, decizii aparent inexplicabile, în urma cărora m-am trezit că-mi număr prietenii pe degetele unei singure mâini. Am suferit, chiar am suferit; apoi m-am consolat oarecum. Dar unde se duc prieteniile, când se duc ? Şi de ce-o fac pe furiş şi vinovat ? Şi de ce pustiesc totul în urma lor ? Cineva mi-a răspuns că n-au fost decât o autoamăgire, că ceea ce e adevărat e şi durabil şi greu indestructibil. Dar poţi să te prefaci într-atât ? Sau poţi fi atât de naiv încât să crezi ?

vineri, aprilie 15, 2016

Cogito: "Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea." Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

joi, aprilie 14, 2016

Foarte pe scurt...

Aş minţi dacă aş spune că am trăit revoluţionar anul '90. Preocuparea mea majoră, în prima sa parte, a fost încheierea cu succes a celor cinci ani de Chimie. Prin urmare, Mineriadele şi Marian Munteanu sunt destul de în ceaţă, referindu-mă strict la mine, cea de-atunci. Dar numele celui pomenit mi-a rămas în minte, iar de aflat mai multe despre el, am aflat mai ales în ultimii ani, când era invitat în emisiunile lui Rareş Bogdan.
Ce impresie mi-a făcut? E un tip categoric cu o inteligenţă peste medie. Pare un tip echilibrat şi onest. De ce nu i s-ar da şi lui o şansă? TRECUTUL... Da, nu degeaba se spune că trecutul întotdeauna te ajunge din urmă. Dar, oare, nu înseamnă asta şi neacceptarea faptului că un om are dreptul să-şi schimbe atitudinea, părerile, plăcerile, etc.? Omul a vorbit, însă, deschis despre punctele "cheie" din trecutul său aseară, în emisiunea A3. A vorbit despre, în condiţiile în care cei mai mulţi se jură cu mâna pe Biblie... Simpla derulare a fluxurilor mi-a arătat că mulţi dintre amicii mei virtuali s-au inflamat la auzul veştii că a fost desemnat candidatul PNL pentru P.G.Bucureşti.  Atacurile la adresa lui sunt acerbe şi nu vin doar din partea stângii -mă rog, a unora din partea asta a politicii, deşi asta ar trebui, cel puţin teoretic, să-i încânte, în sensul că ridică cota candidatei lor. Toată vâltoarea asta fireşte că-mi ridică semne de întrebare. De ce acum şi de ce atât de virulent? Mă întreb doar ca out-sider: cui prodest?
 Aveau, însă, liberalii de ales, în condiţiile în care politicienii în general au început să aibă rezerve în a se arunca într-o bătălie
We'll see...

miercuri, aprilie 13, 2016

luni, aprilie 11, 2016

"[...] nimic nu se pierde, totul se transformă."

spunea, cândva, Lavoisier... După ani, constat că principiul mi se aplică şi mie însămi: chimista s-a transformat într-o dăscăliţă... Mereu perfectibilă, căci nimic nu mă îngrozeşte mai tare decât plafonarea profesională. Când făceam poza asta, abia-ncepusem să cunosc dura realitate a vieţii de tânără ingineră. Ţin minte că era-ntr-un octombrie şi tocmai dădusem un examen la locul de muncă. Numai eu, căci eram singura care avea 10 pe diplomă şi mai eram şi blondă, şi înaltă, şi... M-au examinat bărbaţii, căci doar ei erau la conducere acolo. Femeile s-au mulţumit doar să strâmbe din nas, lol. 
Eram pentru prima oară cvasi-independentă, căci ai mei tot mă vizitau o dată la două săptămâni, burduşiţi cu mâncare, pe care oricum n-o mâncam, şi-şi făcuseră vreo două prietene de vârsta lor, deci...  Dar puteam fuma la liber şi asta chiar era ceva! Şi făceam curat, şi... cam atât. În perioada aia am învăţat să fac cafea la ibric! Era musai, căci zilnic mă vizitau alţii ca mine, cazaţi în căminul de nefamilişti: doi medici şi colegele mele inginere. Şi-am mai învăţat să dau în cărţi ("Ce a fost, ce va fi, drum de seară, drum de zi, cine te iubeşte, cine te doreşte, ce-ţi dă Dumnezeu" şi încă o chestie pe care am uitat-o.) Tot atunci am învăţat că într-o lume a bărbaţilor ai de-ales: ori să cedezi şi să duci o viaţă uşoară, ori să fii o leoaică în arena plină de lei, dar fără a-ţi pierde feminitatea (îmi repugnă total ideea de "femeie  bărbat"). Fireşte, ultima variantă a exclus orice perspectivă de avansare. Am mai învăţat să lucrez cu oamenii mari, să le vorbesc limbajul, să mă impun, dar nu cu brutalitate şi aroganţă. Să mănânc alături de ei, chiar dacă nu mult, dar s-o fac. Şi-acum mi-amintesc cu cât drag mă chemau: "Şefa, e gata mâncarea!", adică făceau cartofi în tavă, tăiaţi felii şi amestecaţi cu ceapă, cu slănină, cu cârnaţi. Mirosea bestial şi gustam de fiecare dată. Eu le duceam ce primeam de acasă, apoi m-au învăţat cum să fac cartofii ăia şi-am reuşit să-mi impresionez familia cu talentul dobândit. Mi-amintesc şi de buchetele de frezii, căci alea se găseau atunci cel mai repede, pe care le găseam pe biroul meu, în fiecare dimineaţă de 8 noiembrie şi de 13 februarie... Erau galbene, căci iubesc florile galbene (trandafirii galbeni în special). Mi-amintesc că odată, la o întrunire de-a noastră, se vorbea despre picioarele de broască făcute pane. Nu mâncasem aşa ceva până atunci, iar Gabi, dragul meu vechi prieten, a venit într-o seară cu un castron plin! Anul ăsta, vorbind la telefon de ziua mea, s-a bucurat că n-am uitat. N-am uitat nici de ghiocei şi nici de brânduşe. N-am uitat nici cum mă aproviziona cu ploşti cu apă de izvor, ca să am cu ce să-mi spăl părul, căci şi-atunci o făceam o dată la două zile. N-am uitat-o nici pe doamna D., o femeie extraordinară, care m-a învăţat o grămadă de lucruri. După ani şi ani, am reuşit să vorbim la telefon, tot de ziua mea. Ce surpriză! I-am recunoscut vocea, ca şi cum ne-am fi auzit ieri...
Poza asta e decupată, ca să nu spun crop-uită. Eram cu şorţul de bucătărie, în faţa "aparatului", dar în oală era doar apă, LOL.  
Dar ar fi multe, multe de spus! Între acei oameni simpli m-am simţit perfect. Interesant e că şi-acum, după atîţia ani, îşi amintesc de mine. Asta o ştiu din surse sigure.

 P.S. Îmi place să cred că Timpul n-a fost foarte dur cu mine... 

duminică, aprilie 10, 2016

STEAUA vs Dinamo 1 -1



Cineva mă întreba, acum ceva vreme, dacă mai există STEAUA. N-a fost o întrebare răutăcioasă, pur şi simplu se gândea la denumirea oficială a clubului, la siglă, etc. Din păcate, toate astea s-au pierdut în timp şi nu-l condamn exclusiv pe Jiji. 
Dar STEAUA, adică acel spirit de învingător, va exista mereu. Ce scrie pe şapca mea? F.C.S. Adică LOVE FOREVER.
--------
O repriză ok, cu un rezultat favorabil, chiar dacă în urma unui autogol. Dar... iar "recit" psalmi... Nasol! Singurul gol stelist a fost marcat de un câine roşu!
 Chestia asta mi-a fost făcută cadou de către o bună prietenă, stelistă şi ea. Deşi pare puerilă, pe bune că mă reprezintă. Sau măcar o parte din mine: copilul care încă mai sunt şi-o spun cu bucurie, fără a dezvolta subiectul... 

sâmbătă, aprilie 09, 2016

Una din cele mai dragi amintiri

este din seara-n care, împreună cu Florin, vechiul meu prieten, puneam la cale un scurt photo-shooting, alături de bunicii mei. Nu mai ştiu câţi ani aveam, era oricum  după terminarea Politehnicii. Din tot ce-am făcut atunci, în acea seară de vară bihoreană, doar fotografia asta o mai am, şi asta pentru că am scanat-o. Dar am amintirile, nu? Din ce în ce mai des mă gândesc la Bihor...

Probabil că orice-aş scrie...



desigur, decent, nu va întrece - la numărul de vizualizări zilnice - postările cu teme istorice. Reiterez: mă bucură faptul că mai există oameni interesaţi de îmbogăţirea minţii şi-a sufletului. Simt că asta mă obligă aici, pe blogul meu.Pe blogul meu, creat într-o iarnă şi doar pentru că altfel nu puteam comenta pe blogul unui tip din politică pentru care şi azi am o oarecare admiraţie. Nu, nu e vorba despre M.D.G., oricât de ciudat ar părea. Ani la rând nu mi-am luat în serios postura de blogger şi nici acum nu mi-am schimbat prea mult optica. Nu puneam etichete la postările mele, nu m-am "legat" de alte bloguri, cu intenţia de-a-mi creşte traficul; nu scriam decât cu multă prudenţă despre ce mă preocupa atunci, politica, practic îmi doream să trec neobservată în urma unui search...
Dar toate au trecut, iar vara e lungă... Cine ştie cine sau ce mă va incita? Attila? Cred că am rămas încă cu imaginea lui Gerard Butler în minte, LOL. Hunul era nasol de tot... Dar ce triumf !

Gnothi seauton2

"Mi-am privit mâinile
Întrebându-mă
Dacă-au ucis
Vreodată

Întrebându-mă

Pe cine
Mâinile acelea

Când
Aceste mâini

Şi unde

Întrebându-mă
Dacă vreodată

Cinstit vorbind nu ştiu
Să răspund."
LOUIS ARAGON (1897 - 1982) 
-----
Deşi percep sensul figurat al interogaţiei, nu mă pot abţine să nu scriu măcar atât dintr-un poem superb, semnat de Zaharia Stancu: "Odată am ucis o vrabie..."

vineri, aprilie 08, 2016

joi, aprilie 07, 2016

sed magis amica veritas...

"Vin dintr-un colț de Europă unde efuziunile, lipsa de reținere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toți știu totul despre toată lumea, unde viața în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul." 
EMIL CIORAN
---------------
Habar n-am ce-aş mai putea spune în afara faptului că nu încetăm comparaţia păguboasă cu sistemele nordice, de educaţie, sociale, economice... "Non multa, sed multum." sau "Aurea mediocritas" - două exemple care-mi vin acum în minte- sunt, mai degrabă, caracteristici ale lor decât ale celui mai latin popor, după cum se împăunează unii. Ce-avem noi? "Panem et circenses.

8 aprilie - Emil Cioran, 105

”Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială. În acest fel viața s-ar obișnui cu o temperatură înaltă și n-ar mai fi un mediu de mediocrități. Și poate în acest vis nici moartea n-ar mai fi imanentă în viață. (Ce frumos: renaşterea din propria cenuşă!)
(Rânduri scrise azi, 8 aprilie 1933, când împlinesc 22 de ani. Am o senzație ciudată când mă gândesc că am devenit la această vârstă specialist în problema morții.) ” 
"Pe culmile disperării"...

EMIL M. CIORAN (8 aprilie 1911, Rășinari - 1995, Paris)
------------------------------------------------
Nu mi-am pus problema dacă şi Cioran se află pe "lista neagră", alături de Eliade, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr... Oricum cred că prea uşor se acceptă executarea unor mari personalităţi ale culturii noastre (un alt exemplu care-mi vine-acum în minte este Arghezi). 

Nothing special


marți, aprilie 05, 2016

aprilie - MAGDA ISANOS - 100 de ani : "Doamne, de ce ţi-au crescut aripi şi-ai zburat?"


Habar n-am când am descoperit-o pe Magda Isanos, dacă eram la vârsta adolescenţei sau mai târziu. N-are importanţă. Sufletul descoperă singur atunci când e pregătit... Dar categoric, sensibilitatea ei m-a cucerit. Că e vorba de "Vis vegetal"- una din cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, de "Eu nu regret" sau de "Sărută-mă" sau de alte şi alte poezii, chiar dacă n-au încărcătura metaforică a altor poeţi consideraţi de referinţă în literatura noastră, mesajul este acelaşi, şi puternic, şi statornic, şi iar acelaşi : iubire.
N-aş vrea s-o compar acum cu alte poete, cu speranţa că aşa va avea un oarecare avantaj în stabilirea unei ierarhii. Oricum ar fi una subiectivă şi chiar un efort inutil. Ea e altfel, atâta tot.  

luni, aprilie 04, 2016

"Să vii ca o părere..."

Nu, nu-mi plac poveştile siropoase de iubire...Sunt multe romane care se centrează pe astfel de poveşti. Platonism dus adesea la exacerbare... 
Dacă ar fi să aleg acum, la repezeală, două poveşti care m-au impresionat, ar fi aşa: Mihail Drumeş- "Invitaţia la vals" şi Pavel Coruţ- "Să vii ca o părere". Dacă "Invitaţia" trebuie să fie un roman cunoscut, nu cred că acelaşi lucru se poate spune despre unul dintre cele mai frumoase- pentru mine, cel puţin - romane de dragoste: romanul unui tip extrem de controversat, Pavel Coruţ. 
O poveste plasată pe un fundal tulbure, o poveste de iubire încrâncenată cel mai adesea, dar cât de frumoasă poveste şi cât de puţină este risipa de cuvinte pentru a o descrie! Realitatea parcă n-are nevoie de "haine" literare de gală...
"Să vii ca o părere 
Din nopţile curate,
Când nu era durere
Şi blânde erau toate.
Să-mi depeni de cu seară,
Iar eu să te ascult,
Poveşti de-odinioară
Ş taine de demult... "
Am citat din memorie şi nu mă obosesc să merg să caut cartea în bibliotecă. Ştiu c-am reţinut esenţa, deci chiar mi-a plăcut romanul. Nu neg că mi-ar plăcea şi să fie ecranizat. Poate, într-o bună zi.

N-am spus nimic despre "Declaraţia de dragoste" a lui George Şovu. Nu, nu e o carte siropoasă,deşi am senzaţia că nici mult nu-i mai lipseşte, dar am văzut de-atâtea ori filmul... Doamne, de-atâtea ori! Şi l-am iubit atât de mult pe Alexandru în adolescenţă, încât am impresia că mi-am irosit o vreme căutând ceva ce nu există...