Vineri, 4 martie, a fost Baba mea... Nu una aleasă, ci una impusă de Destin (1+3=4, 13 fiind data mea de naştere). A plouat cu găleata în Timişoara încă de la primele ore ale dimineţii şi, superstiţioasă fiind din fire, am plecat spre serviciu cu inima strânsă. Ştiam ce se zice, anume că aşa cum e vremea-n ziua Babei tale, aşa-ţi va fi tot anul. Mă-ntrebam de ce, căci toate începuseră să fie bine pentru mine, după o perioadă mai puţin fastă. M-a obsedat interogaţia lui Blaga întreaga zi : "Vei plânge mult ori vei zâmbi?" , dar am încercat să-mi umplu gândurile cu altceva. Cu Eurovision, cu talk-show-urile politice ale serii, cu... cu orice altceva care m-ar fi putut smulge din frământarea lăuntrică.
Dar ieri, dis-de-dimineaţă, vestea a căzut implacabil... Voi plânge mult? Cu siguranţă că da, căci e curios cum Destinul te leagă pe viaţă şi, poate, dincolo de ea, de anumiţi oameni, indiferent dacă drumurile lumeşti vi se despart la un moment dat...
