"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate." a spus, cândva, Eliade (13 martie 1907), reiterând unul din principiile stătătoare pe frontispiciul templului de la poalele Muntelui Parnassus... Fireşte, dacă Eliade vorbea despre cunoaşterea spirituală, grecii antici pledau pentru cunoaşterea prin ştiinţă.
Thales, redescoperit de mine zilele trecute, la întrebarea "Ce lucru este mai dificil?" răspundea: "Să te cunoşti pe tine însuţi."
Dar azi am apelat la ajutorul lui Socrate:
Dar azi am apelat la ajutorul lui Socrate:
„Ia spune-mi, Euthydemos, ai fost vreodată la Delfi?... Ai văzut pe templu inscripţia «Cunoaşte-te pe tine însuţi»?... N-ai luat seama la învăţătura asta şi nu ţi-ai dat osteneala să te cunoşti?... Crezi tu că e de-ajuns să-ţi ştii numele, ca să te cunoşti? Nu este evident că totuşi cunoaşterea de sine e izvorul a nesfârşite bunuri, pe când necunoaşterea aduce o mulţime de rele? Omul care se cunoaşte ştie ce îi este folositor, deosebeşte ceea ce poate face de ceea ce nu; lucrând ceea ce-i stă în putinţă, face rost de cele trebuitoare şi trăieşte fericit... Cel ce ştie ce face ajunge la scop...“
