"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, martie 25, 2013

Despre școala românească...


Motto: „Să nu-i educăm pe copii pentru lumea de azi.
Această lume nu va mai exista când ei vor fi
mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va
fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”
(Maria Montessori[1])

Copiii sunt și viitorul României, ca al oricărei nații. Lumea de mâine poate exista sau nu în funcție de cum ne creștem și educăm urmașii: poate fi o lume a progresului, a păcii și înțelegerii, sau poate fi doar o lume plină de conflicte, de ură și distrugeri.
Prezentul în care trăim nu este deloc pașnic, însă grija pentru educație și pentru copii poate reprezenta o soluție, o speranță si un prilej de armonie la nivel național și internațional. Devine tot mai necesară identificarea de soluții pentru ca toți copiii să aibă acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze în societate și să fie cât mai adaptați. Acesta este nu doar un drept al tuturor copiilor, ci și o obligație a tuturor adulților.
Lumea de azi se află într-o permanentă schimbare, iar soluțiile pentru nenumăratele sale probleme trebuie să fie rapide și complexe. Tinerii trebuie educați să accepte și să înțeleagă aceste schimbări, dar și să le domine, ținându-le sub control. Vechii greci, exponenți ai civilizației și culturii europene, ținteau spre tânărul armonios fizic, sufletește și educațional, capabil să genereze schimbarea în bine a societății. Peste milenii, sistemele educaționale nu vor mai avea de ales: vor trebui să găsească soluții pentru educarea unui tânăr capabil să stăpânească această schimbare fără, însă, a se neglija armonia sa sufletească, respectul și dragostea pentru adevăr și valoare.
Se impune o permanentă reînnoire, completare și adaptare a sistemului de educație și a învățământului, o perpetuă inovație și creație în demersul didactic, căci "Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se mişcă în armonie cu minţile elevilor săi, trăind împreună dificultăţile şi victoriile intelectuale deopotrivă."(J. Dewey[2]).
De altfel, iată ce spunea acest mare pedagog american acum mai bine de un secol (1900) despre educația tinerilor:
1.      Materiile trebuie să fie concordante cu interesele copilului și centrate pe elevi nu pe teme;
2.      Atmosfera școlii trebuie să fie democratică;
3.      Sarcinile trebuie să fie relatate copilului, sprijinite pe experiența sa și oferite atunci când el este gata pentru ele;
4.      Învățarea devine reală când se problematizează pentru copil materialul;
5.      Experiența școlară să se convertească nu doar în performanțe academice, ci să impregneze tânărului un spirit de investigație și să-l pregătească totodată pentru participarea activă la locul său în comunitate.
Sună nou? Aș zice că deloc… Aș zice, mai degrabă, că ne-am întors, în drumul nostru de căutare a idealului educațional, la origini, dar nu la cele ale începutului de veac XXI, ci la cele ale vechilor greci, încercând să armonizăm deziderate vechi de când civilizația cu noua eră a tehnologiei și-a informației…
Cum văd eu școala românească în viitor? Dacă în celălalt referat, ”Școala viitorului”, abordam desfășurarea demersului educațional dintr-o perspectivă modernă, în pas cu noile descoperiri tehnologice și informaționale, acum am să fiu sinceră față de mine însămi, în primul rând, spunând că încerc să văd școala românească cu speranță… Nu mă refer la pregătirea cadrelor didactice, ci la dezinteresul și /sau delăsarea care-au devenit aproape o politică națională în ultimii ani, vis-à-vis de realele priorități ale sistemului românesc de educație: școli moderne, nu școli cu pereți din chirpici, luminate cu opaițurile bunicilor și încălzite cu sobe improvizate… Grupuri sanitare igienice, nu toalete în haznalele cărora să-și găsească sfârșitul trupuri plăpânde de mici învățăcei… Clase cu normative care să țină seama cu adevărat de interesul elevului și nu de viziunile ”reformiste” ale unui ministru sau ale altuia, sau de politici de austeritate inventate de politruci… Părinți responsabili și interesați de soarta copiilor lor, nu părinți agresivi verbal și chiar fizic, în încercarea de-a-și masca astfel propriile eșecuri în educarea celor cărora le-au dat viață… O mass-media nu cu un fals rol moralizator, ci ca sprijin real întru cultivarea respectului față de școală și față de dascăli. O societate în care să fie promovată meritocrația și nu falsele valori… Sunt doar câteva din tarele parcă perpetue ale sistemului educațional românesc și ale societății românești în general, și nimic viabil nu se va putea clădi până când aceste probleme reale nu vor fi rezolvate.
 Iată câteva direcții în care cred că trebuie să se acționeze fără amânare și pe care am să le enumăr în ordinea descrescătoare a priorității acestora:
o        Promovarea securității, a sănătăţii şi a stării de bine a elevului în cadrul școlii. Fără doar și poate, violența care a găsit chiar în școală o ușă deschisă, trebuie stopată până nu e prea târziu, printr-o politică la nivel național și prin conlucrarea tuturor factorilor responsabili în acest sens: familia, școala, poliția comunitară, comunitatea socială și religioasă, mass-media.
o        Mai mult ca oricând trebuie să se pună accentul pe o educaţie de calitate făcută cu dascăli de calitate, în școli măcar decente din punct de vedere al bazei materiale, o educație care să fie axată pe valori în care elevii să creadă, în care să se regăsească, îndeplinind două condiţii esenţiale în opinia lor: şcoala viitorului trebuie să le placă, dar să fie şi eficientă.
o        Întrucât trăim în plină eră a tehnologiei, a vitezei de comunicare și a internetului, o altă prioritate o reprezintă informatizarea, utilizarea softurilor educaționale în procesul instructiv- educativ. Se impune, așadar, o investiție costisitoare în infrastructura școlară, dat fiind că încă mai există în România localități neracordate la electricitate…
o        Școala este datoare să descopere, să cultive și promoveze creativitatea ca factor indispensabil în dezvoltarea competențelor personale, antreprenoriale și sociale, prin învățarea pe tot parcursul vieții. Elevul trebuie să fie încurajat să gândească independent, să îşi asume riscuri şi responsabilităţi în demersul său spre formarea intelectuală.
o        De asemenea, într-o şcoală a viitorului, ar trebui respectat dreptul tuturor copiilor la învăţătură, indiferent de starea lor fizică, intelectuală, emoţională sau de diferenţele de origine etnică, religioasă, culturală. Principiul discriminării trebuie eliminat, precum şi cel al izolării copiilor cu nevoi speciale. În România însă, principiul incluziv este încă timid. Experienţa ţărilor europene demonstrează cu rezultate concrete că acest lucru este realizabil. Totuși, educația incluzivă nu trebuie să excludă grija noastră pentru educarea elevilor supra-dotați.
o        Înființarea unei rețele de ”școli de excelență”, cu o bază materială impecabilă și cu profesori de înaltă ținută morală și profesională, capabili să ofere o educație corespunzătoare unor tineri elevi atent selectați din cadrul învățământului de masă, încă din primii ani de școlaritate. România are nevoie de o populație cât mai educată, dar are, mai ales, nevoie de vârfuri capabile să acționeze în diverse poziții ”cheie” din spectrul guvernamental, economic, științific, etc., spre beneficiul întregului popor.
o        O altă iniţiativă a şcolii românești în viitor ar trebui să urmărească nu numai creşterea performanţei şcolare, ci şi educaţia elevilor pe relaţii de colaborare şi pe îmbunătăţirea mediului de învăţare şi de predare. Pentru atingerea acestui obiectiv, copiii şi tinerii trebuie să fie implicaţi activ, integrând ceea ce li se predă cu propria lor experienţă de viaţă. Ne-am obișnuit, mai ales în ultimii ani, să-i învățăm pe elevi de toate și nimic, în fond, care să le slujească cu adevărat în viață…
    Fără o politică națională coerentă și precisă, în care educația să reprezinte o prioritate de grad ”zero”, multitudinea de idei și sugestii emise de dascălii acestei nații,  majoritatea pertinente și bazate pe experiență proprie îndelungată,  nu vor reprezenta decât o risipă inutilă de inteligență …




[1] Maria Montessori (1870— 1952) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori).
[2] John Dewey (1859 -  1952) a fost un filozof, psiholog și pedagog american. Aparține grupului de psihologie funcționalistă care a activat la Școala de la Chicago. Poziția sa se detașează ca instrumentalistă. A avut preocupări speciale pentru problemele educației copilului.

marți, martie 19, 2013

Școala viitorului


Motto: ”Educația este îmblânzirea unei flăcări
și nu umplerea unui vas.”
Socrate[1]

        Nu întâmplător am ales ca punct de plecare crezul uneia din cele mai luminate minți ale lumii antice, produs al unui sistem educațional axat pe om, pe formarea acestuia ca entitate superioară.
      Paideia, ideologia prin care grecii antici și-au construit un mod de viață și educație și care consta în educarea omului într-o formă reală și adevărată încă din primii ani ai vieții sale, dar și kalokagatheia – idealul lor educațional, o îmbinare armonioasă între bine și frumos în sufletul omului, perfecționarea fizică, intelectuală și artistică a acestuia pe tot parcursul vieții - par a fi mai actuale ca oricând și o bază solidă pe care să se clădească omul viitorului, într-o școală a viitorului.
   ”Sistemul educațional trece printr-o schimbare fundamentală.”- a declarat Mikael Eriksson Bjoerling[2]. ”Studiile noastre arată că, datorită tehnologiei, studenții și profesorii progresiști sunt principalul motor al schimbării. Tehnologia informației elimină sălile de clasă tradiționale și va trebui să ne obișnuim cu faptul că procesul de învățare este continuu și are loc oriunde. Societatea conectată va deveni un aspect din ce în ce mai important pentru procesul de învățare pe termen lung.”- a adăugat acesta[3].


[1] Socrate (cca 470 – 399 î.Hr.) a fost unul din marii filosofi ai Greciei antice.
[2] Mikael Eriksson Bjoerling, expert în comportamentul consumatorilor la Compania ConsumerLab.
[3] http://incomemagazine.ro/articles/ericsson-cum-va-arata-scoala-viitorului

 
S-a schimbat ceva? Poate mai puțin s-a schimbat atitudinea față de educația tinerelor generații,  dar ”punerea în scenă” (infrastructura) a suferit modificări spectaculoase. Da, de la tabla profesorului din antichitate- cel mai adesea un petic de pământ sau de nisip, de la creta sa – un băț sau o crenguță ruptă dintr-un copac învecinat poate cu doar câteva minute înaintea începerii lecției, până la un imens ecran multi - touch integrat într-o rețea, de la tăblițele din lut ars scrijelite mai ușor sau mai anevoios, după puterile și priceperea micului școlar, până la pupitrele multi – touch, laptop- uri, tablete sau telefoane mobile cu touch – screen, de la băncuțele de lemn peste pupitrele cărora își aplecau cu emoție și de multe ori cu ”înțepeneală” capetele, până la băncile ergonomice, care pot fi reglate atât pe înălțime, cât și ca unghi de abordare a obiectelor aflate pe suprafața acestora, au trecut câteva milenii…
    Mi-amintesc acum un pasaj din ”Domnu Trandafir”, de Mihail Sadoveanu[1]”Mai cu seamă explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam parcă freamătul luptelor și, acasă, îi visam o noapte întreagă.” Cu siguranță că nu peste mulți ani, elevii noului Domn Trandafir vor putea urmări într-o manieră reală și directă luptele eroilor de odinioară sau marile descoperiri geografice, grație noilor tehnologii.
         Arhimede[2] și-a dat viața apărându-și cercurile desenate pe nisipul cetății Syracuza… Elevii viitorului vor învăța să-l înțeleagă și să-i folosească știința folosind ecranele sensibile multi – user, dezvoltându-și astfel spiritul de inițiativă, de colaborare, creativitatea și capacitatea de găsire a cât mai multe soluții pentru problemele date.
          Cărți, caiete, stilouri sau carioci? Cu siguranță vor fi și ele înlocuite și-o spun cu nostalgie, dar nu cu reținere, căci viața trebuie să-și urmeze cursul…


[1] Mihail Sadoveanu (1880 - 1961) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea.
[2] Arhimede din Syracuza (cca 287 -  212 î.Hr.) a fost un învățat al lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de știință din întreaga istorie a civilizației umane. Se cunosc puține detalii despre viața lui, dar este considerat drept unul din principalii oameni de știință din antichitate.
 
       Biblioteci cu cărți peste care s-a așternut, poate, praful? Oricât de tare mă întristează gândul că elevii viitorului nu vor mai simți fiorul atingerii paginilor unei cărți dorite sau mirosul de cerneală proaspătă, mi-este clar că stocarea informațiilor va îmbrăca și ea o formă modernă. Deși am fost educată într-un sistem care a pus bază majoritar pe memorarea  informațiilor în dauna învățării căilor de accesare rapidă a acestora, faptul că un copil din viitor nu va mai fi privit ca un vas ce trebuie umplut până la revărsare nu poate decât să mă bucure.
Profesorii sunt și vor fi un element crucial al procesului de educare, dar rolul lor se schimbă. Nu se vor mai regăsi la înălțimea unor piedestaluri, ținând prelegeri și disertații… Noile metode de lucru vor presupune ca profesorii să renunțe la rolul lor central și să-și asume poziția de îndrumători, printre și alături de elevii lor.
       Fără doar și poate, nivelul de securitate în școlile viitorului va trebui să fie unul înalt și sunt convinsă că tehnologiile vor găsi cele mai potrivite soluții pentru ca școala să ofere siguranță, calm, relaxare  înainte de informație, fără a da senzația unei privări de libertate.