"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

miercuri, septembrie 12, 2012

In memoriam avocat dr. Nicolae Bolcaș



             Am trecut de multe ori pe lângă o casă din orașul meu de suflet, Beiuș, fără a ști ce dramă ascund zidurile sale… Voi trece și de azi înainte pe lângă acea casă, dar niciodată fără a mă ruga pentru liniștea sufletului celui ucis cu bestialitate în Vinerea Mare a anului 1919, pentru singura vină de-a fi îndrăznit să fie român pe-un plai de Românie mai mereu lăsat de izbeliște de-a lungul     secolelor. 
    ”Eu nu sunt decât un glas al neamului
meu.”                                         
    Nicolae Bolcaș s-a născut la 24 noiembrie 1882 în satul Remetea , aflat în apropierea Beiușului . După câțiva ani, mama sa, Maria, rămasă văduvă, se stabilește în Beiuș împreună cu cei doi fii ai săi, Nicolae și Gheorghe, primind adăpost în casa fratelui său, Teodor Cristea.
Urmează cursurile Liceului ”Samuil Vulcan” , un liceu încărcat de tradiție.
   Profesorii săi și-l amintesc ca fiind vioi, cu o fire deschisă și foarte direct în exprimarea propriilor păreri. Încă din acei ani dovedea independenţă în gândire şi acţiune, o voinţă mare şi simțăminte românești puternice, într-o măsură cum rar se întâlnea la elevii de liceu.
  După terminarea liceului se înscrie la Universitatea din Cluj,  la Facultatea de științe juridice.  După ce ia doctoratul în ştiinţe juridice şi diploma de avocat, deschide, în 1912, un birou avocaţial în Beiuș, în casa unchiului său, și trece în primul rând al luptătorilor pentru redeşteptarea conştiinţei naţionale. Îşi apăra principiile şi părerile cu aceeași determinare din adolescență, iar faţă de duşmanii neamului avea un sarcasm uluitor.
 Participă la luptele primului război mondial, apoi se întoarce în Beiuș, plin de speranță că nu va trece multă vreme și Țara va fi din nou întreagă. Își dedică toată energia informării românilor din satele bihorene despre necesitatea și importanța actului unirii, în care credea cu toată ființa.    Vremurile erau, însă, potrivnice…

   Contextul istoric și politic din Bihor, de dinainte și de după Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia
   În 12 octombrie 1918, la Oradea, Comitetul executiv al Partidului Național Român , din care făceau parte, printre alții, dr. Alexandru Vaida - Voevod . Dr. Ioan Ciordaș  și Vasile Goldiș , a adoptat ”Declarația de la Oradea”, prin care se "constata că urmările războiului (primul război mondial) îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională" şi că aceasta poate "hotărî singură şi liberă de soarta ei". Cu alte cuvinte, aceasta era o ”decizie epocală” ce proclama ”independența națiunii române”, anunţând separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, recâştigarea condiţiei de a fi liberi şi a decide în legătură cu viitorul lor . După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice în Oradea şi în restul Bihorului devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie , era dornică de a reface Ungaria în graniţele medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare din Oradea faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării, realizându-și astfel un vis secular. Linia demarcaţională cu Ungaria fixată pe Mureş (”Linia Diaz” ), lăsa Bihorul pradă ungurilor. . Guvernul din Budapesta s-a grăbit să preia controlul în regiune și acest lucru i-a îngrijorat pe fruntaşii românilor.
Eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad a impus necesitatea convocării Adunării Naţionale la Alba Iulia, pentru consultarea voinţei poporului român. În Oradea evenimentele se derulau într-o notă particulară. Proclamarea Republicii ungare a refăcut solidaritatea faţă de ideea statului naţional maghiar în rândurile populaţiei maghiare şi evreieşti majoritare. Ostilitatea faţă de români a crescut, devenind alarmantă după 15 noiembrie. S-au semnalat incidente dramatice intre locuitorii satelor bihorene din zona aferentă bazinului râului Crișul Negru și soldații unguri.
Pe 1 Decembrie 1918 are loc, la Alba-Iulia, Ședinţa lărgită a Consiliului Naţional Român Central, care a decis unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș. Bihorul devine astfel ”Cheia Ardealului” . Deşi la Alba-Iulia s-a decis unirea tuturor teritoriilor româneşti, cele situate la vest de „Linia Diaz” rămâneau sub administraţia guvernului maghiar. Consiliul Național Român din Oradea și Bihor nu putea aplica hotărârile luate la Alba-Iulia câtă vreme guvernul maghiar nu voia să lase din mâini acest teritoriu. În timp ce românii considerau că administraţia românească este necesară, firească şi legitimă, dând asigurări că populaţia maghiară va fi respectată, comisarul Àgoston Pèter  îi acuza pe români că sunt regalişti şi procesul de „democratizare” ar fi periclitat sub stăpânire românească.            Organizat ca guvern „ardelen” și condus de profesorul Apáthyi , Comisariatul de la Cluj, sub protecția soldaților secui, a dezlănţuit o intensă propagandă socialistă. Starea de nesiguranță a românilor bihoreni a sporit în urma deciziei Consiliului Antantei de la Versailles , prin care armata română s-a retras pe linia Cluj–Gherla–Dej concomitent cu retragerea secuilor spre Budapesta (dar aceștia se înstăpâniseră în Oradea, începând cu  21 decembrie).
Secuii comandaţi de colonelul Kràtocwill Kàrolyi, împreună cu soldații ce proveneau din regimentele de honvezi destrămate, s-au comportat ca reale trupe de ocupaţie, intimidând populaţia prin batjocorirea simbolurilor naţionale româneşti, pedepsirea participanţilor la Adunarea de la Alba-Iulia, confiscări de bunuri, ajungându-se chiar la maltratări corporale.
Despre toate aceste abuzuri, în numele Consiliului Naţional Român, Roman Ciorogariu  a întocmit un raport  care a fost trimis la concomitent la Sibiu, Bucureşti şi Budapesta pentru a fi înaintat Conferinţei de la Paris.
Urmarea a fost punerea sub pază militară, în 12 martie 1919, a întregii conduceri a Consiliului Național Român (Coriolan Pop , Sever Andru, Gheorghe Tulbure şi Roman Ciorogariu) pentru activitate de spionaj.
Nu peste mult timp, mutarea liniei de demarcaţie de-a lungul liniei ferate Satu Mare-Carei-Oradea-Arad s-a soldat cu demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti. Noul guvern  a introdus starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste a fost însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile au scăpat de sub control.
       Beiuș, Bihor… Vinerea Mare a anului 1919
   Orașul este ocupat de câteva săptămâni de o bandă de criminali secui conduşi de căpitanul Kalman Verböczy, cunoscut drept un alcoolic de primă clasă. Acesta ordonă, în noaptea de 3/4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), să fie ridicați de acasă atât Nicolae Bolcaș, cât și Ioan Ciordaș, ambii recunoscuți pentru activitatea lor anti-maghiară și care, deși conștienți fiind de pericolul ce-i pândea, refuzaseră să părăsească Beiușul.
Cei doi români au fost duși cu trenul pe ruta Beiuș-Vașcău,  până în satul Lunca , situat la cca 25 km de Beiuș. Aici au fost mutilați cu sălbăticie, apoi aruncați laolaltă într-o groapă săpată în pripă, pe malul Vărzariului, un afluent al Crișului Negru, ce trece prin sat.
              Asasinarea românilor Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș
    Iată cum descrie Petru E. Papp  , în 1928, tragicul eveniment petrecut atunci:
    „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deținuți, pesemne doi popi, și că spre dimineață Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o ușă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineața la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuș, și cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alți cadeți și marinari, i-au cerut să le dea o lumînare și o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alții nu s-au gîndit și nu s-au interesat mai de-aproape de ce și pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizați. Și-a închis ușa și s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niște împușcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă nu se știa în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaș, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce  va da date și urme precise despre dispariția lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuș, l-am rugat să publice premiul și în cercul Vașcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiște, Seghiștel, Vașcău, pe unde staționaseră soldații unguri. Notez că, după cum am înțeles, Verböczy și Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaș, a mamei și a fratelui doctorului Bolcaș, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viață. «Au fost deținuți, dar au fugit și nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie și-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispozițiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnați de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa și 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simțit miros de mortăciune și, săpînd puțin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaș. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaș, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaș, fratele doctorului Bolcaș, pe morți i-am aflat deja exhumați și așezați într-o casă țărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd și noi la fața locului, am constatat că decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială. Deși fața lui Ciordaș era de tot desfigurată, capul și corpul mutilate de putrefacție și de apă, i-am recunoscut mustățile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanțul de aur, ceasornicul de buzunar și cheile de la casă. Acestea le-am și luat la mine și le-am adus familiei. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa și aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr și sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoși. Înfiorătoare priveliște! Tot asemenea era zdrobit capul lui Bolcaș și era încovoiat de grumaz. A fost recunoscut și el, deși erau amîndoi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă și mustăți. L-am recunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după haine, palton, chipiu și orologiul de argint. Ni s-a spus că amîndoi au fost găsiți în groapă cu fața în jos, dedesubt Bolcaș, deasupra Ciordaș. Acesta din urmă avea gura înfundată cu o batistă.Nici alte lucruri,nici locul împușcăturii n-am putut afla, pentru că la scoaterea obiectelor amintite pîrîia întregul corp și era un miros de cadavru insuportabil. Mănuși și cuțit de secționare n-aveam, nici doctor n-a fost la dispoziție. După recunoaștere, am trecut la audierea martorilor. Procesul-verbal cu declarațiile lui Nicolae Hasan, Ioan Herle, Veturia Mihuț, soția notarului Ioan Blaga și Ana Fordon, îl am la mine în original. În ziua următoare i-am așezat în sicriele aduse din Beiuș, am făcut sigilarea cu 2 preoți și i-am adus la Beiuș, unde, în aceeași zi, adică în 25 aprilie, la orele 4,00, au fost prohodiți și înmormîntați cu mare pompă și cu toată jalea sufletelor noastre cernite. Numele făptuitorilor și complicilor acestei crime barbare au fost duse de cumnatul lui Ciordaș, dl. Raul Mileker, profesor universitar la Sibiu, cu palida nădejde că probabil au putut să scape cu fuga în Ardeal. Se vor face pași ca îndeosebi Consiliul Dirigent să înainteze la comandamentul suprem porunca pentru armata operativă de a-i prinde vii și a-i aduce pentru percheziție la fata locului. S-au mai contactat în sensul acesta armatele cooperatoare cehoslovace și sîrbești. În încheiere, amintesc că tot în hotarele comunei Luncă s-a găsit și cadavrul lui Nicolae Bogdan, proprietar din Vașcău, cam la o săptămînă după cele ale lui Ciordaș si Bolcaș. Bogdan a fost, de asemenea, zdrobit pînă aproape de nerecunoaștere. Despre zecile de țărani români împușcați și uciși pe la vetrele lor, unii morți chiar în spitalul din Beiuș, nici că mai fac amintire. Lista d-lui Mileker trebuie a se completa cu numele lui Topai marinarul și al lui Bécsagi, amîndoi figuri atletice. Tot aici am constatat că autorii măcelului din Seghiștel au fost sublocotenentul Nyicky și alhadnagyul Debreczi”.
La Lunca, Bihor, există un cimitir al românilor uciși pentru un ideal!
     Nu știu cum și mai ales dacă s-ar cuveni să comentez cele scrise de către autor , în urma unor documentări temeinice. Singurul lucru demn pe care-aș  putea să-l fac și pe care îl voi face cu proxima ocazie, va fi să pun o floare pe acel mormânt, aflat în cimitirul din apropierea locului copilăriei mele și să păstrez un moment de reculegere în fața unor oameni care cu siguranță n-au dorit să fie eroi… Au dorit să fie doar  români.
       Întoarcerea acasă
    În 20 aprilie 1919, armata română condusă de generalul Traian Moșoiu,  intră în Oradea, iar la orele 14, însoţit de generalii şi ofiţerii săi, în ovaţiile locuitorilor oraşului, intră în clădirea Primăriei şi preia oficial conducerea Acesta este considerat a fi momentul de încheiere a perioadei ”comuniste” și debutul administrației românești în Bihor, situație ce va dura până în 1940 .
 Astfel, la trei săptămâni după odiosul masacru, rămășițele trupurilor celor uciși s-au putut întoarce în Beiușul lor iubit, spre a fi înmormântate creștinește.
     Unul din eminenții profesori ai Liceului ”Samuil Vulcan”, profesor dr. Constantin Pavel ,  notează despre acea zi: „Şi în amurgul unei sumbre seri de primăvară, la 25 aprilie 1919, adânc îndureraţi aşezarăm sub glia rece, de lângă biserica din deal, o parte din sufletul şi fiinţa noastră. Exhumaţi şi agnoscaţi (identificaţi - n.n.) cei doi martiri, Vineri după Paşti, sunt aduşi la Beiuş, petrecuţi de lacrimile satelor şi de jeluirea clopotelor. Două coşciuguri de metal îşi fac intrarea zguduitoare de inimi în Beiuş şi în ele osemintele fără viaţă ale celor doi advocaţi români, dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş".
     În toamna anului 1920, Ministerul de Interne al României Mari a dorit să realizeze un bilanț al tuturor victimelor revoluției bolșevice. În 4 septembrie,1920, Prefectura Bihor primea un ordin prin care era obligată să întocmească liste cu toţi cei are au murit în urma evenimentelor din primăvara anului 1919. În aceeaşi zi ordinul era transmis plăşilor bihorene cu cerința ca pe 27septembrie 1920 toate răspunsurile să fie primite la Prefectură. Plasa Marghita a raportat 5 victime, Plasa Vașcău- 17 victime, Plasa Aleșd- 16 victime, Plășile Sălard, Valea lui Mihai, Centrală și Tinca- nicio victimă, iar Plasa Beiuș- 6 victime, printre care se aflau:
”1. Ioan Ciordaş, avocat din Beiuş. În urma sa a rămas soţia Vioara Ignat şi doi copii, Ovid, de 17 ani şi Xenia, de 15 ani. A fost omorât pe 4 aprilie 1919.
  2. Nicolae Bolcaş, avocat din Beiuş, În urma sa a rămas soţia Maria. A fost omorât pe 4 aprilie 1919.”
     La 6 iunie 1935, ca omagiu adus jertfei celor doi fii ai Beiușului pentru români și unitatea lor, a fost dezvelit un monument în centrul oraşului, monument  din care azi se mai păstrează doar soclul. Monumentul original a fost distrus în anii ‘50 de către ocupanții sovietici, care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul.
    În 1993, beiușenii au dărâmat monumentul sovietic și-au înălțat un monument nou, întru cinstirea memoriei celor doi martiri.
Tot în semn de recunoștință, Liceul pedagogic din localitate poartă numele avocatului Nicolae Bolcaș, iar Colegiul tehnic- numele avocatului Ioan Ciordaș.
    Ca fiică a locurilor (m-am născut în Beiuș și am copilărit într-o localitate aflată la 5 km de Lunca), am dorit să vă aduc spre cunoștință o poveste aproape deloc cunoscută… O poveste despre prețul plătit de doi români bihoreni, la scurt timp după 1 Decembrie 1918,  pentru visul lor de-a aparține și cu trupul, nu numai cu sufletul, României Mari.
-----------------------
  *Satul Remetea (1422 Remethe) este situat în sud-estul județului Bihor, la 71 km de Oradea, în Depresiunea Beiuș, sub Depresiunea Valea Roșia.
  Municipiul Beiuș este cel mai mare oras străbatut de Crișul Negru și unul din cele mai vechi orașe ale județului Bihor. Este situat în sud-estul județului, la 62 km de Oradea, la poalele Munților Apuseni. Prima mențiune cunoscută a localității datează de la 1096 (conform autorului "Scoalele din Beius"), iar ca oraș a existat dinainte 1241, dovadă fiind că la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241–1246. În documentele din perioada 1291-1242 localitatea apare cu toponimele Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis sau Belenyes.
  *Colegiul Național „Samuil Vulcan”din  Beiuș, a fost fondat prin actul din 6 octombrie 1828, fiind construit în perioada 1826-1827, din fonduri proprii,  de către episcopul greco-catolic Samuil Vulcan (31.08.1758, Blaj- 25.12.1839, Oradea), și și-a deschis porțile pe data de 1 noiembrie 1828. În actul de fondare, gimnaziul de la Beiuș era gimnaziu de patru clase, iar la 5 februarie 1835 este completat la șase clase (gimnasium maius). În anii școlari 1851/52 – clasa a VII-a, 1852/53 – clasa a VIII-a, iar în vara lui 1853 este organizat primul examen de Bacalaureat la gimnaziul din Beiuș. În perioada 1828 – 1851, limba de predare era limba latină. În 1851 s-a introdus limba română ca limbă de predare, iar în 1854, regimul habsburgic a impus ca majoritatea obiectelor de învățământ să fie predate în limba germană, aceasta devenind în 1860 obligatorie pentru toate obiectele. În 1875, regimul dualist austro-ungar a impus obligatoriu limba maghiară pentru obiectele istorie și geografie. Liceul de la Beiuș este prima unitate școlară din învățământul preuniversitar care a dat țării, dintr-o singură clasă, trei academicieni: Marius Sala, Mircea Flonta și Dragoș Lazăr. De asemenea, a fost prima unitate de învățământ din județul Bihor care a primit titlul de Colegiu Național (1 martie 1998).
Partidul Național Român (numit și Partida Națională) a fost partidul politic care a reprezentat interesele națiunii române din Transilvania, întregul Banat, Crisana, Maramures si Bucovina, în perioada dualismului. Până la conferința de unificare de la Sibiu din 12-14 mai 1881 au activat două partide naționale: PNR din Banat și Ungaria și PNR din Transilvania. După Unire, Partidul Național Român a început să se intituleze Partidul Național și a adoptat ca program propriu Declarația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918..
  *Alexandru Vaida Voevod (27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Unul dintre iluștrii politicieni ai perioadei interbelice, Vaida-Voevod a debutat ca un ferm susținător pentru drepturile naționale a românilor din Ardeal. După Marea Unire și fuziunea naționalilor cu țărăniștii, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.
  *Dr. Ioan Ciordaş (25 decembrie 1877, Betfia, Bihor - 4 aprilie 1919, Lunca, Bihor) a fost un avocat, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, delegat la Marea Adunarea Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, membru în Marele Sfat Naţional.
  *Vasile Goldiș (12 noiembrie 1862, Mocirla, azi  Vasile Goldiș, Arad - 10 februarie 1934, Arad) a fost un pedagog, om politic, membru de onoare (1919) al Academiei Române. În 1893, devine membru al Partidului Național Român și colaborator activ al ziarului Tribuna din Sibiu.
  *Roman Ciorogariu, Zile trăite, Tipografia Diecezană, Oradea, 1926 , pg. 107
  *Mihály Adam Georg Nikolaus Károlyi von Nagykárolyi (4 martie 1875, Budapesta - 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider al Ungariei a proclamat prima Republică ungară 1918-1919. Prim ministru 31 martie 1918 - 19 ianuarie 1919. Președinte 11 ianuarie 1919 - 21 martie 1919.
  *Prin Convenţia de la Belgrad din 7 noiembrie 1918, linia de demarcaţie a fost stabilită pe aliniamentul Mureş-Sighetul Marmaţiei. La 17 decembrie 1918, ca urmare a insistenţelor Consiliului Dirigent şi a Guvernului României, Consiliul Antantei de la Versaiiles a autorizat deplasarea armatei române pe linia Cluj-Gherla-Dej. Cu acordul generalului H. Berthelot, până la 28 ianuarie 1919, Diviziile 1,2 şi 7 române, s-au stabilit pe aliniamentul Sighetul Marmaţiei- Baia Mare-Ciucea-Zam. În consecinţă, Bihorul rămânea în afara jurisdicţiei efective a Consiliului Dirigent.
  *Aşa  rămânem noi iarăşi pradă ungurilor, care îşi verbuvează (recrutează) armată mercenară de jaf şi ucidere”, Roman Ciorogariu, Zile trăite, Tipografia Diecezană, Oradea, 1926 , pg. 108
  *Péter Ágoston (25 martie 1874 – 6 septembrie 1925) a îndeplinit funcția de ministru de externe în guvernul maghiar al lui Mihály
  *István Apáthy, cunoscut și ca Stephan Apáthy (1863–1922)a fost zoologist și pasionat de cercetări microscopice.
   *Roman (Romulus) Ciorogariu (6 decembrie 1852, Pecica, Arad - 21 ianuarie 1936 Oradea) a fost un episcop român, membru de onoare al Academiei Române.
  *Coriolan Pop (1864 - 1919) a fost un avocat, lider al mișcării naționale românești din județul Bihor în timpul monarhiei austro-ungare, primul prefect român al județului Bihor.A colaborat îndeaproape cu dr. Aurel Lazăr, un alt militant de marcă al românilor din Transilvania. După ce dr. Aurel Lazăr va pleca la Sibiu, Coriolan Pop va prelua de la acesta președinția Consiliului Național Român de la Oradea.A fost ales senator în primul Parlament al României Mari. A decedat în anul 1919, înainte a avea timp să își exercite în vreun fel funcția de senator.
*Republica Sovietică Ungaria (maghiară Magyarországi Tanácsköztársaság) sau Republica Ungară a Sfaturilor a fost un regim comunist ce a existat în Ungaria între 21 martie și 6 august 1919 sub conducerea lui Béla Kun. A fost primul regim comunist din Europa constituit după Revoluția din Octombrie din Rusia. A fost format ca urmare a eșecului guvernului condus de contele Mihály Károlyi de a organiza statul după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar. Regimul comunist ungar a durat doar patru luni, până la intervenția armatei române care a ocupat Budapesta. Statul succesor a fost Regatul Ungariei, constituit după retragerea trupelor române.
  *Localitatea Lunca (1588 Lonka) se află în sud-vestul județului Bihor, la 84 km de Oradea, încadrându-se în ținutul Munților Codru–Moma, situată pe limita dintre cele două unități de relief (Munții Codru–Moma și Munții Bihorului) ca o punte formată dintr-o zonă de dealuri la cumpăna dintre Crișul Alb și Crișul Negru.
 * Papp Petru (1881 Lupoaia, Bihor- 16 august 1945, Beiuș), a fost  preot și ziarist. Studii la Gimnaziul Românesc din Beiuş (abs 1902), apoi la Institutul teologic din Arad (1902- 1905).  Redactor la “Tribuna" din Arad (1905-1907), preot în Pocola-Bihor (1907- 1918), preot şi protopop în Beiuş (dec. 1918 - aug. 1945).  A sprijinit toate acţiunile româneşti din Beiuş şi împrejurimi, menite să contribuie la emanciparea politico-socială, culturală şi economică a românilor. Organizează cursuri pentru neştiutorii de carte şi o bibliotecă în Pocola, după 1918, vicepreşedinte al Astrei pentru “despărţământul” Beiuş, preşedinte al Casinei Române din Beiuş, profesor de Religie la Liceul de fete, membru în Consiliul de administraţie al Băncilor “Drăganul" şi “Economul" din Beiuş, membru în Adunarea eparhială a Episcopiei Oradiei şi în Congresul Naţional Bisericesc, deputat în Parlamentul României în câteva legislaturi (în aceasta calitate a lucrat pentru ridicarea economică a ţăranilor şi a satelor din Bihor).  A fost unul dintre cei mai apreciati ziarişti ai vremii: redactor la “Tribuna"-Arad, colaborator la “Biserica și şcoala" - Arad, “Luceafărul" - Sibiu, “Legea Românească" -Oradea, “Cele trei Crişuri” ş.a., în care a publicat articole cu caracter istoric, social-economic şi politic; a condus el însuşi foaia locală “Beiuşul" (din 1921).
  *Traian Moşoiu (2 iulie 1865, Tohanu Nou, judeţul Braşov - 30 iulie 1932, Bucureşti) a fost un general al armatei române în timpul Primului Război Mondial. După terminarea studiilor a fost sublocotenent în armata austro-ungară. A fost numit ofiţer în Regimentul 85 Infanterie în anul 1886. A demisionat din armata austro-ungară la 15 iulie 1891 şi a trecut graniţa în România. Doi ani mai târziu a fost luat în evidenţele armatei române (1893). În 1894 a fost făcut locotenent, apoi căpitan (1900), maior (1906), locotenent-colonel (1914), colonel (1916) şi general de brigadă (1917), general de divizie (1919).Ultimele funcții deținute au fost: Guvernator militar al Transilvaniei (1918), Comandant al Grupului de armate "Nord" (1919), Comandant al garnizoanei române din Budapesta (1919) ,Guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de râul Tisa (1919,)Ministru de război în guvernul Vaida-Voevod, Senator, Ministru al Comunicaţiilor (1922-1923), Ministru al Lucrărilor Publice (1923-1926).
*Dr.Constantin Pavel (1876-1934), a fost un intelectual de marcă, profesor eminent al liceului din Beiuş care şi-a dedicat viaţa şi activitatea tineretului şi oamenilor din Țara Beiuşului.