"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

marți, septembrie 18, 2012

Educaţia în Roma antică

 MOTTO:
"Înveţi învăţând pe alţii." 
   SENECA, "Epistole pentru Lucilius"
      La începuturile republicii romane   educația copiilor se realiza în cadrul  familiilor, de către părinți. Cato cel Bătrân  și  Paulus Aemilius  considerau că educația copiilor este prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna sclavilor. Întrucât societatea romană era  centrată  pe familie și pe valorile tradiționale, acest  lucru  se realiza în mod firesc.
Începând cu sec. al III-lea î.Hr., pe măsură ce procesul de expansiune teritorială lua amploare, au început să apară primele școli particulare, accesibile însă doar celor înstăriți.
Tradiția: educația în sânul familiei
     Până la împăratul Marc Aureliu (sec. II d.Hr.) obiceiul era ca, la nașterea copilului, ”pater familias”(capul familiei, tatăl) să-și exercite dreptul de recunoaștere a acestuia în cadrul familiei. Urma ceremonia de acordare a numelui: dacă copilul era fată, în a 8-a zi de la naștere, dacă era băiat, în ziua a 9-a. Ceremonia consta într-o serie de sacrificii și ritualuri și se încheia cu o masă festivă în cadrul familiei. Copilul primea o bulla- amulet protector  rotund sau în formă de inimă, menit a-l proteja de rele. Doar copiii născuți liberi aveau voie să poarte acest amulet, care era confecționat din aur, la cei bogați, sau din piele, la cei săraci. Amuletul era purtat de băieți până în jurul vârstei de 16 – 17 ani, când îmbrăcau toga virilis  și de fete până se căsătoreau (12 ani).
        Numele primit la naștere nu era ținut în evidență înainte de a îmbrăca toga virilis, când era constatat și trecut oficial în listele de cetățeni. Singura înștiințare se făcea din partea tatălui atunci când cenzorii efectuau recensământul pentru stabilirea veniturilor, respectiv a impozitelor. În timpul împăratului Marc Aureliu s-au introdus registrele oficiale de nașteri, cu rolul de a stabili vârsta fiecărui cetățean. Tatăl era obligat ca, în termen de 30 de zile de la naștere, să anunțe numele și data exactă a nașterii copilului său.
       Până la 7 ani copilul, indiferent de sex, este dat în grija mamei, influența acesteia punându-și amprenta asupra întregii sale vieți. Spre exemplu, în revolta împotriva patriei sale, Coriolan   a fost oprit doar de rugămințile mamei sale, nicidecum de cele ale reprezentanților poporului sau ale preoților.
      În situația în care mama nu putea să-și îndeplinească obligația, educația copiilor era încredințată unei rude de sex feminin mai în vârstă, care impunea respect. Sub nicio formă nu se apela la serviciile unei doici plătite. Creșterea copiilor se făcea în condiții de moralitate perfectă și cu severitate.
        Odată cu împlinirea vârstei de 7 ani, singurele care rămâneau în grija mamei erau fetele. Băieții ieșeau de sub tutela mamei și a femeii în general, de educația lor ocupându-se exclusiv tatăl.
        Fetele erau învățate să fie modeste, să gătească, să toarcă lână și să se supună soților lor, acestea fiind cerințele de bază pentru a fi considerate bune soții. Pe măsură ce creșteau erau deprinse cu îndatoririle de viitoare mame. Ulterior în timp, ele puteau urma cursurile unei școli primare, învățând să citească, să scrie, să numere. În funcție de starea materială a familiei, puteau fie să se întoarcă în sânul acesteia spre a fi învățate regulile de bună conviețuire casnică, fie își puteau continua studiile, până la vârsta măritișului, în cadrul unor școli private unde învățau latina și greaca clasică, dansul și cântatul la țiteră sau liră.
      Băieții se bucurau de toată atenția tatălui, care își făcea timp inclusiv pentru a le preda personal competențe de bază în aritmetică, scriere, istorie, drept. Sub supravegherea acestuia se inițiau treptat în cunoașterea și practicarea unui mod de viață tradițional, se deprindeau să imite vorbele, atitudinea și chiar munca celor mai în vârstă.
În mediul rural, ascultând pe cei mari despre mersul vremii, despre lucrările zilnice și sezoniere din gospodărie, despre animalele domestice și sălbatice, băieții dobândeau treptat o anumită experiență de viață. Într-o etapă următoare puteau asista la muncile câmpului, însoți păstorii și plugarii în munca lor zilnică, fiind mândri atunci când li se încredințau lor înșiși anumite treburi spre a fi îndeplinite.
       Băieții din Cetatea Romei nu participau la astfel de treburi. Ei își asistau tații la îndeplinirea unor ritualuri, cum ar fi cele legate de comemorarea strămoșilor familiei; participau la ospețe unde ascultau cântece de glorificare a faptelor de vitejie din istoria poporului sau asistau la ceremonii funerare unde auzeau despre meritele unor oameni de stat importanți. În acest fel, tinerii se inițiau, alături de tatăl lor, în toate aspectele vieții pe care ei înșiși urmau să o trăiască ulterior, urmând sfaturile și exemplul acestuia.
         Educația în familie se finaliza în jurul vârstei de 17 ani, când tânărul lepăda toga cu tiv și bulla, caracteristice anilor copilăriei, și îmbrăca toga fără tiv- toga virilis, caracteristică anilor tinereții, devenind oficial cetățean al patriei sale. Avea loc o ceremonie ritualică, care consta în primul rând în depunerea obiectelor de îmbrăcăminte în fața altarului zeilor protectori ai casei.
         Apoi, însoțit de tatăl său sau, în absența acestuia, de către tutore,  de rude și de prieteni apropiați, se deplasa în Forul Roman  până la clădirea tribunalului unde era înscris oficial în listele cetățenești, devenind astfel cetățean cu drepturi depline, și i se dădea numele complet, dacă nu-l primise până atunci. Ceremonia se finaliza cu un sacrificiu și cu o masă în familie. Tinerii din zonele rurale nu cunoșteau, însă, aceste ritualuri. Trecerea lor la vârsta tinereții avea loc tot la 17 ani, dar era marcată prin intrarea în serviciul militar. Dacă la început acestui obicei i se supuneau toți tinerii de 17 ani, celor provenind din familii bogate li s-a permis, ulterior, să-și înceapă ucenicia în vederea unei cariere politice.
Școlarizarea
        Vârsta de școlarizare era 7 ani. Copilul venea la școală însoțit de o doică. Școlile erau mixte. Lecțiile începeau dis-de-dimineață iar iarna, imediat după ce se lumina de ziuă, cu pauză pentru masa de prânz. Anul școlar începea în luna martie, după sărbătoarea Quinquatrus  , dedicată zeiței Minerva, patroana științei. Nu se făceau cursuri în zilele festive și în fiecare a noua zi ( nundinae). Nu există dovezi care să certifice vacanța de vară, dar istoricii cred în existența acesteia. Martial  spunea că în zilele călduroase de vară era mai important ca școlarii să fie sănătoși decât să invețe, iar Seneca cerea imperios ca școlarii să nu fie mereu aplecați asupra tăblițelor cerate sau asupra cărților. Împăratul Marc Aureliu  a stabilit numărul zilelor școlare dintr-un an: 135.
       La început, orele se desfășurau în aer liber ca, mai apoi, să se țină într-o încăpere modestă și mică- pergola sau taberna- din Forul Roman, printre prăvălii, intrarea fiind direct din stradă, sub un portic, iar pe post de ușă având o perdea simplă numită velum. Ca mobilier, școala avea un scaun inalt cu spetează- cathedra-, ridicat pe o estradă, pe care stătea învățătorul. În jurul lui stăteau elevii, așezați pe scăunele și ținând pe genunchi tăblițele cerate și celelalte ustensile de scris. Rechizitele școlare erau: tăblițe cerate pe care se scria cu ajutorul unui stilet- stylus- sau papirus pe care se scria cu ajutorul unei trestii tăiate– calamus- , înmuiate într-o cerneală neagră sau roșie. Pentru numărare se foloseau niște pietricele- calculi- sau abac.Educația școlară se desfășura în 3 etape:
I.    Cursul primar
       Era frecventat de fete și băieți cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Elevii învățau să citească,  să scrie și să numere de către un litterator, numit mai apoi primus magister sau magister ludi. Scrisul se învăța numai după ce elevii puteau lectura un text continuu.
       Actul citirii era însușit folosindu-se o metodă împrumutată din școlile grecești. Astfel: se învățau literele de la A la Z, apoi în ordine inversă, apoi în serii A-Z, B-Y, M-N, etc. Se învățau după aceea silabele simple, apoi cuvinte, propoziții și fraze, procesul era anevoios și dura câțiva ani.
După ce învățau să citească și să scrie, elevii erau inițiați în primele elemente de calcul: la început doar terminologia sistemului de numărare pentru ca mai apoi, în epoca imperială, să se realizeze progrese prin introducerea treptată a operațiilor care stau și azi la baza aritmeticii.
      Elementele de bază ale aritmeticii se învățau colectiv și erau însoțite de anumite intonații melodice, sistem ce s-a perpetuat de-a lungul secolelor și s-a extins la toate școlile din Europa.
      Calitatea de învățător și ocupația n-o puteau avea decât oamenii liberi de rând și chiar liberții , sau membrii familiilor senatoriale căzute în dizgrație.
II.    Cursul secundar
       Dura până la 12 ani pentru toate fetele (deoarece se căsătoreau la această vârstă) și pentru cei mai mulți dintre băieți.
Cei care obțineau rezultate notabile la învățătură și cei care își permiteau din punct de vedere material, continuau studiile până în jurul vârstei de 16-17 ani, studiind discipline mai dificile precum literatura, istoria, geografia, astronomia, chiar fizica, sub îndrumarea unui grammaticus.       Accentul era pus pe studierea limbii și literaturii grecești și latine, prin studierea textelor operelor poetice aparținând lui Homer  și Esop - greacă, și Cicero , Vergiliu , Sallustius ,și Terențiu - latină. Celelalte discipline erau studiate colateral, numai cu scopul de a înțelege mai bine textele studiate.
      Din a doua jumătate a sec. al II-lea î.Hr. au apărut profesori care predau numai latina; acest învățământ se desfășura în paralel cu cel în limba greacă.
      Elevii săraci nu puteau urma cursul secundar nu numai din cauza taxelor foarte mari, ci și din cauză că părinții lor aveau nevoie de brațe de muncă în gospodărie.
III.    Cursul superior
       La începutul sec.I î.Hr au luat naștere la Roma și unele forme ale învățământului superior, numite retorie sau oratorie, deoarece erau conduse de un rhetor sau orator.
        În cursul superior învățau tineri de 16-17 ani, de obicei după ce îmbrăcau ”toga virilis”, și până la 20 de ani sau chiar și după această vârstă. Se inițiau și se deprindeau cu arta oratoriei. Prima etapă era una pregătitoare, constând în exerciții scrise și orale. In cea de-a doua etapă primeau ca sarcină scrierea unui discurs imaginar, dezvoltând o temă propusă de profesor. Discursul trebuia memorat și expus mai apoi ca exercițiu practic de elocvență în fața unui auditoriu format de obicei din rhetor, colegi, dar uneori puteau asista și părinții, rudele sau prietenii cuvântătorului.
       Aceste exerciții erau cuprinse sub denumirea generală de declamații și constau fie în monologuri lungi în care personaje mitologice sau istorice erau prezentate în fața unor decizii majore, punând în balanță argumentele în favoarea sau împotriva acțiunii ce urmau a o întreprinde (suasoriae), fie în dezbateri ale unor teze opuse luate din sistemul judiciar, în funcție de un text de lege (controversiae).
        Prin ambele modalități studenții puteau căuta cele mai spectaculoase argumente în sprijinul cauzei pe care o susțineau. În același timp erau artificiale, fapt ce a făcut oratoria să se transforme în retorică. Acest retorism învățat în școli a pătruns și în literatură, determinând artificializarea ei, pervertirea bunului gust și falsificarea realității.
Condiția profesorului
        Deoarece munca era plătită sub o formă sau alta, era considerată înjositoare privită prin prisma mentalității nobilimii  romane.   În ochii lor, învățătorul era un biet muritor,  care nu beneficia de nicio trecere în fața oamenilor de pe urma unei munci atât  de  desconsiderate -  res indigne sima, cum o numește  un  autor al vremurilor. Puțina  recunoștință  i se oferea sub forma retribuției  pe care o primea de la părinții elevilor săi. Nici din punct de vedere moral nu se bucurau de mai mult respect. Faptul că-și aveau originile în păturile inferioare ale societății era o altă cauză pentru care aceștia nu se bucurau de prestigiu și autoritate  nu numai în fața oamenilor, în general, dar nici în fața elevilor.
       Sentimentul de inferioritate atingea cote maxime în raporturile cu elevii înstăriți, dar nici față de cei proveniți din păturile de jos ale societății învățătorul nu-și putea menține prestigiul și autoritatea decât cu ajutorul biciului și al nuielei pe care le folosea chiar și pentru a pedepsi cea mai mică greșală.
       Brutalitatea cu care era asigurată disciplina, precum și variatele ei forme de manifestare, aveau de regulă urmări negative asupra elevilor, familiarizându-i cu minciuna, cu ipocrizia, cu lașitatea.
Școala publică romană- factor principal în promovarea politicilor imperiale
      După tradiția istorică transmisă de Titus Livius , cea mai veche instituție de învățământ la romani ar data de pe la mijlocul sec. al V-lea î.Hr. El spune că în Forul Roman, printre prăvăliile vânzătorilor se aflau și unele școli ce erau frecventate aproape în exclusivitate de către copiii săraci, deoarece cei bogați preferau să și-i educe acasă. Plutarh  confirmă în scrierile sale existența unei școli, undeva în a doua jumătate a sec. al III-lea î.Hr., în fruntea căreia se afla un libert pe nume Spurius Carvilius .
      La începuturile școlii în Roma antică statul, indiferent de gradul școlii, nu contribuia nici la întreținerea locațiilor, nici la plata salariilor profesorilor.
Începând cu epoca imperială, școlile de orice grad, dar mai ales cele cu grad superior, au fost transformate în școli de stat, având rolul de a pregăti funcționari devotați politicii imperiale. Împărații ofereau salarii și alte avantaje profesorilor, care devin factorii principali de promovare a intereselor lor politice.
      Augustus Octavian Caesar  înființează o școală în apropierea reședinței sale de pe Palatin . Tiberius  se interesa de școală, asistând chiar la unele lecții, și oferea cu generozitate sprijin material și alte favoruri conducătorilor școlii.
      O etapă importantă o constituie acordarea unei subvenții regulate din partea statului sub formă de salariu anual. Politica a fost inaugurată de Vespasian , care a fost primul care a stabilit catedre speciale de retorică, greacă și latină.
      Un pas important spre învățământul oficial de stat l-a făcut Traian: din dobânzile  strânse după sumele împrumutate micilor agricultori urmau să fie educați cca 5 000 de copii săraci din Roma și din Italia.
      Ca urmare a dezvoltării învățământului oficial de stat, în a doua jumătate a sec. IV d.Hr existat deja în Roma numeroase școli de grad superior, iar numărul celor veniți să studieze din alte regiuni era așa de mare, încât Valentinian I  a publicat un edict referitor la stricta supraveghere a acestora și la controlul lor. Astfel, fiecare student era obligat să posede o legitimație din localitatea de proveniență cu care să se prezinte la un magistrat special care se ocupa cu controlul populației și să-i declare acestuia unde locuiește și unde studiază.
      Dioclețian  a pus pe seama școlii superioare sarcina de a pregăti viitorii funcționari superiori din aparatul administrativ.
      Valentinian I solicita anual lista cu studenții remarcabili, pentru ca aceștia să fie repartizați, la sfârșitul perioadei de studii, în posturile de care administrația avea nevoie.
       Existența școlilor municipale este o dovadă grăitoare în ceea ce privește răspândirea pe care învățământul a avut-o nu numai în Roma ci și în celelalte provincii.
---------------------------
  *Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr – d. 65) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat și  funcții în administrația Imperiului. Principalele sale scrieri etice sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare.
  *Republica Romană (în latină Res publica romana, în traducere "chestiunile publice ale Romei", în limba latină la singular) a fost organizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului Romei (510 î.Hr.) până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr.sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr. anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus.
  *Cato cel Bătrân (latină Marcus Porcius Cato sau Cato maior; 234 î.Hr., Tusculum - 149 î.Hr, Roma) om de stat, scriitor și istoric, care a jucat un rol important în perioada cea mai strălucitoare a Republicii romane.
  *Lucius Aemilius Paullus Macedonicus (n. cca 229 î. Hr.- d.160 Î. Hr.) a fost un conducător militar și politician al Republicii Romane.
  *Toga virilis (toga alba sau toga pura) - toga fără tiv,, simbol al trecerii de la etapa copilăriei la cea a tinereții.
  *Gaius Marcius Coriolanus (cca sec. V î.Hr ) - personaj imaginar, celebru datorită operei lui Shakespeare. General al legiunilor romane, întors victorios de la luptă , cade în dizgraţia Romei. La rugămintea mamei sale, eroul renunţă să atace capitala imperiului şi, constrâns de sentimente contradictorii, îşi curmă viaţa.
  *TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s.m. și s.f.. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă.
  *Forul Roman sau Forumul Roman (în latină: Forum Romanum, deși romanii îl menționau de obicei Forum Magnum sau doar Forum) a fost un forum al orașului Roma în jurul zonei centrale a orașului vechi, situat între Dealul Capitolului și Dealul Palatinilor și unde aveau loc activități de comerț, afaceri, prostituție, religie și administrarea justiției.
  *Chiar dacă la început Quinquatrus a fost a numită a cincea zi după Idul lui Martiu și a fost zi de sărbătoare a Minervei, mai târziu s-a pierdut înțelesul acesta și s-au serbat cinci zile, adică de pe 19 până pe 23 martie. Aceste zile s-au numit Quinquatrus maiores. Primele trei zile erau serbate in liniște, a patra era serbată cu ludi gladiatori, iar în a cincea avea loc curățirea religioasă a tubilor. Sărbătoarea era dedicată artelor și științei, cu toții, începând de la copiii de școală până la profesori și artiști, primeau de la aceste zile vocațiunea și apoi începea cursul cel nou. Profesorii primeau tot acum, in formă de dar minerval, plata. Sărbatoarea se generalizează și ajunge aproape în fiecare casă, tot felul de maeștri, artiști, profesori, medici, poeti, o primesc pe Minerva drept patroana lor. Ziua de 23 martie închidea cele cinci zile de sărbătoare. Aceasta era ziua de curățire religioasă a tubilor și a altor instrumente folosite în serviciul divin. S-a numit Tubilustrium și s-a ținut în Atrium Sutorium pe Palatin.
 *Marcus Valerius Martialis (cca 38 – cca 104 d.Hr.)- poet latin de origine hispanică cunoscut prin Epigramele sale.
  *Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n.121- d 180 d.Hr) a fost un împărat roman din dinastia Antonină, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
  *Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi.
  *Esop (sau Æsop, din limba greacă — Aisōpos), a fost un scriitor antic grec, cunoscut pentru anecdotele lui. Se crede ca a fost sclav, mai târziu eliberat de stăpânul său.
  *Marcus Tullius Cicero (n.106 î.Hr-d. 43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori.
  *Sallustius a fost un scriitor latin, prieten al împăratului Iulian.
  *Publius Vergilius Maro (n. 70 î.Hr. – d. 19 î.Hr.), cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis ("Eneida"), considerată epopeea națională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informații datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.
  *Publius Terentius Afer (n. 195/185 î.Hr. – d. 159 î.Hr.), cunoscut în special ca Terențiu, a fost un dramaturg lati din timpul Republicii Romane. Numele Afer înseamnă „africanul”, poetul fiind născut în Cartagina, în nordul Africii. A fost sclav, iar numele de Terențiu l-a primit de la stăpânul și eliberatorul său. Comediile sale s-au jucat pentru prima data prin jurul anilor 170 – 160 î.Hr., iar el a murit de tânăr, cel mai probabil în Grecia sau în drumul de întoarcere spre Roma.
  *Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).
 *Plutarh (în unele lucrări Plutarch; în limba greacă veche Πλουταρχος Ploutarkhos, a adoptat numele de Mestrius Plutarchus), născut la Cheroneia în Beotia în jurul anului 46 și decedat în aceeași localitate în anul 125. A fost un scriitor și moralist de origine greacă, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filosofice. A  fost unul din principalii reprezentanți ai aticismului în literatura greacă.
  *Spurius Carvilius Ruga (sec. al III-lea î.Hr.)a fost libertul lui Spurius Carvilius Maximus Ruga, un nobil roman. Este fondatorul primei școli secundare private din Roma antică, a fost grammaticus și i se atribuie inventarea literei G din alfabetul latin.
  *Augustus Octavian Caesar (n.62 î.Hr. — d. 114 d.Hr.), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de "Augustus", pe care l-a luat în 27 î.Hr.
   *Tiberius Caesar Augustus, născut Tiberius Claudius Nero (n.42 î.Hr.–  37 d.Hr), a fost al doilea împărat roman și a domnit de la moartea lui Augustus în anul 14 până la moartea sa în 37.
  *Titus Flavius Vespasianus (n.39 d.Hr– 81 d.Hr.) a fost împărat roman în perioada 79 -81.Născut la Roma, fiul lui Vespasian este proclamat în 69 Caesar, devenind din 71, în calitate de prefect al pretoriului, coregent al imperiului. Se remarcă în războiul din Iudeea cucerind în august 70, după un îndelungat  asediu, Ierusalimul, centrul răscoalei antiromane a iudeilor. Ponderat, în relații bune cu Senatul, va fi prezentat de tradiția istorică ca unul dintre cei mai buni împărați (Amor et deliciae generis humani).
  *Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 53-, d.117), Împărat Roman(98 - 117) a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
  *Flavius Valentinianus (321d.Hr. -  375 d.Hr) a fost împărat roman (364- 375).
  *Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Diocleţian, a fost împărat roman din  284 până la 305. Pe plan politic şi militar a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părţile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanşat-o împotriva creştinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.


4 comentarii:

  1. SINTETI SLUGILE ROMEI PINA AZI! DESPRE GETI SI TRECUTUL LOR NU CAUTAT!I

    STIATI CA VIN DIN TIRAS FIUL LUI LAFET!? ADICA NEPOTUL LUI NOE? INAINTE DE ROMA SI MACEDONI, AU STAPINIT MAI MULT DE 1000 DE ANI, CONTINENTUL! (ROMA DOAR 500!) NU O SPUN DIN INVIDIE, DAR SINTETI JALNICI!UNDE ESTE MAI MULT DE 2000 DE ANI DE ISTORIE? DE LA POTOPUL LUI NOE, PINA LA ALEXANDRU MACEDON!? DOAR CA NU CREDETI LUI HRISTOS NU CITITI FACEREA PAMINTULUI? DECIT SA CREDETI LUI DUMNEZEU, MAI BINE SINTETI SLUGILE SODOMEI DE 2000 MI DE ANI!

    RăspundețiȘtergere
  2. Fili taci in plm de orfan ca imi bag pwla la ma-ta in casa in 2 secunde bagami-as pwla in toata rasa ma-tii de la maimuta pana la windows 8 si in mortii ma-tii de orfan!

    RăspundețiȘtergere