"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, august 28, 2009

Că tot se poartă...EDUCAŢIA...


Mi-a plăcut foarte mult:
"Marea nedreptate nu porneşte de la oamenii obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educaţie greşită."
*** PLATON, despre NERO...

 

sâmbătă, august 22, 2009

23.august...LA MULŢI ANI!





Pentru mine, ŞTEFAN IOVAN înseamnă STEAUA, aşa cum STEAUA înseamnă ŞTEFAN IOVAN.
Da...Jucătorul meu favorit...Căpitanul de la Sevilla...Moţăţei...Nu pot crede că se-apropie de cincizeci de ani. Pentru mine, va rămâne mereu tânăr şi frumos. Era atât de confortabil să-l ştiu pe teren, lângă Bumbi! Rar reuşea să treacă cineva de zidul lor! Ca jucător, cu siguranţă că ar fi meritat mult mai mult, după 1990. N-a fost să fie. Din fericire, cariera lui ca antrenor începe să se închege.
Mi-aduc aminte de fata-ndrăgostită de el...Da. Pare bizar, ştiu! Şochez pe cineva spunând că făcusem chiar rost, în 1989, de-un poster mare cu jucătorul meu favorit? Îl lipisem, spre disperarea mamei, pe uşa camerei mele...A rezistat cam un an, până când, la întoarcerea de la mare, mi-am găsit uşa goalăăăă... Am plâns, am implorat....Degeaba, însă! Nici până-n ziua de azi nu am aflat ce s-a ales de posterul cu pricina.
După retragerea lui Iovan, niciun alt jucător nu mi-a mai mers la inimă...E drept, crescusem...

vineri, august 07, 2009

S-a dus...


S-a dus în Lumea îngerilor...Am plâns. Îmi plăcea Tatiana...Avea o voce pe care n-o puteam asculta făr-a simţi, sub gene, "cum o lacrimă-mi învie"..."Vina" ei, în ochii multora, care încă mai cred că aruncând cu noroi într-un POET, în CEL MAI MARE POET ROMÂN ÎN VIAŢĂ, îşi pot ascunde urmele adânci ale trecutului, "vina" ei, deci, nu era alta decât aceea că alesese să-i cânte, în continuare, plânsul pentru durerile acestei lumi...
N-a cântat nici despre sex, nici despre lovele sau merţanuri...Prin urmare, n-a avut loc în emisiunile televiziunilor noastre...Sau, dacă l-a avut, a fost strâmt, prea strâmt. N-a avut loc, aşa cum mulţi artişti adevăraţi nu au. Muzica ei şi-a lor nu e comercială...Sunt prea îmbrăcaţi şi fac notă discordantă printre fătucile dezgolite, nu numai de haine, ci şi de voce, ca să nu mai vorbesc de demnitate.
Şi s-a dus...S-a dus...Încet, în tăcere şi-n demnitate, adică aşa cum a trăit. Şi cu siguranţă că se vor mai duce şi alţii, tot ca să le cânte îngerilor...
Să-ţi găseşti liniştea, TATIANA!
********************************************************************
Ne transformăm, încet-încet, într-o naţiune vulgară...Mă tem...
********************************************************************
Versuri: Andrei...Andrei PĂUNESCU!

Amintiri(2)

Am părăsit, aşadar, "haicinciul", cu o percepţie total schimbată asupra realităţii...înconjurătoare.
Am profitat de-o invitaţie pe 360...Asemănător loc, dar diferit, totuşi. Am încercat, timp de aproape doi ani, să mă prezint aşa cum sunt: social-democrata din convingere, deasupra oricăror interese de ascensiune, iubitoarea de cultură românească, dascălul devotat micului sat în care-şi desfăşoară activitatea şi încăpăţânat în a rămâne acolo, spre siderarea multora...
Spre marea mea bucurie, am legat câteva amiciţii virtuale, care-au rezistat în timp, amiciţii pe care, la sfârşitul 360-ului, le-am "luat" cu mine şi aici, ca şi pe Fbk.
Aş minţi dac-aş încerca să prezint doar faţa frumoasă a acestor doi ani şi n-aş aminti şi de întristarea mea văzând atâtea pagini de români ruşinaţi că sunt români. E drept că avem multe păcate, dar trebuie, oare, să le arătăm şi altora? Putem cere respectul lor, atâta timp cât noi înşine nu ne respectăm?...Trebuie să-mi oprim sentimentele patriotice din teama de-a nu fi taxată drept naţionalistă sau, şi mai nedrept, comunistă??? Nu...N-a fost cazul meu.
M-am despărţit cu părere de rău de blogul meu 360...M-am simţit bine, am oferit respect şi am fost respectată, la rândul meu.

joi, august 06, 2009

ImPaCt...Deloc fatal...

I-am ratat apariţia, asta e...A trebuit să văd doar crâmpeie, azi, însoţite de "horitul" unui tip extrem de enervant, atât pentru retină, cât şi pentru urechi, şi nu pentru că manifestă un zel laudativ care mă mir că nu-l umple de gelozie pe "Micutz"...
Voiam, însă, să urmăresc acea emisiune. Asta ca să explic de ce nu am schimbat canalul.
Paradoxal! Ceea ce-am reuşit să văd şi să aud m-a dus departe de tot...M-a dus în copilărie...Un click şi cântecelul haios, crezut uitat, mi-a revenit pe buze!
Well:
"Pi o mari-nspumată,
Un vapor sî legăna.
Coana Chiriţa, speriată,
Sta pi punti şî strîga:

-Vai, vai, vai, şe dureri!
Uiti, brie, vaporul,cum pieri!
Şî marinarii cum moari, moari,
Şî dau din chişoari!
Opreşti, mai, vaporu'!
Opreşti, că mă scufund!
Un val îmi atinji chişoru'
Şî traji galoşu' la fund..."

(Să mă ierte Alecsandri...Am vrut să fiu cât mai aproape de "dulcele grai", căci exact aşa pronunţam cuvintele.)

*********************************************************************
Coana Chiriţa...................................................ZeUs!!!...ZeUs al nostru...
Vaporul pe cale de scufundare........................Ghiciţi!!!
Marinarii ghinionişti........................................No comment!
*********************************************************************
Cabotin...Cabotin...

Amintiri(1)

Aventura mea online, dac-o pot numi aşa, cred c-a-nceput acum vreo doi ani şi cinci luni, accidental...Una din prietenele mele îmi trimisese o invitaţie care, periodic, revenea. Invitaţia era pe "haicinci"...Am dat accept şi cam atât a fost, pentru o vreme. Apoi mi s-a solicitat o fotografie...Am pus-o. Apoi, într-o dimineaţă, m-am trezit cu un fel de mesaj, care suna ridicol, ridicol de tot: "Hei, H..., ce dulce eşti!" :P...M-am şocat un pic, cât să-mi fac curaj să intru pe site şi să văd despre ce Dumnezeu era vorba acolo! N-am avut prea mult timp la dispoziţie, aşa că ceea ce-am reuşit să "văd" nu m-a îngrijorat. Am schimbat doar numele şi datele de contact. Aveam o singură prietenă, reală, era suficient. Apoi am primit câteva invitaţii...Mi-aş fi dorit să fie din partea unor persoane de sex feminin. Le-am acceptat, după o verificare prealabilă. Am evitat orice contact cu vreunul dintre amicii virtuali şi mi s-a reproşat că sunt atipică pentru lumea virtuală...N-am înţeles nici până acum care era semnificaţia acelui reproş. Am renunţat la "hai" după nici jumătate de an: nu-mi plăcea pur-şi-simplu, deşi absolut nimeni nu m-a jignit. Nu sunt nici în viaţa reală o colecţionară de prieteni, deşi sunt percepută ca o persoană foarte sociabilă; prin urmare, nici în lumea virtuală nu m-am dezis de felul meu de-a fi.
Ce-am găsit acolo, însă, a fost multă iluzie...Oamenii au nevoie de iluzii, mai ales de iluzii cu conotaţii...intime, hai să le numesc aşa...Unii vor să fie frumoşi, alţii vor să fie "baştani"(cât de îngrozitor sună, Doamne!!!"), alţii vor să fie inteligenţi...Culmea e că şi reuşesc! Reuşesc să vândă iluzii şi cumpără, la rândul lor, iluzii...Eu??? Nu pot fi decât ceea ce sunt şi nici cu căutarea de iluzii nu mă împac. Aşa că i-am lăsat în lumea lor, fără să încerc a-i înţelege.
Ceea ce-a fost cumplit, pentru omul de bună credinţă care sunt, a fost aceea că, pe stradă fiind, nu puteam scăpa de întrebarea:"Doamne! Oare ce s-o ascunde în spatele unor oameni? Câte doamne onorabile sau câţi domni moralişti...?" Am simţit un fel de dezamăgire, de ce să n-o recunosc?

marți, august 04, 2009

Revoltă...scurtă!

Ufff!!! Ce e rău în a-ţi plăcea să arăţi a femeie, chiar dacă eşti implicată într-o activitate asupra căreia bărbaţii încă emit pretenţii de supremaţie?
Am unghii lungi, îmi place să mă îmbrac, uneori port şi breton, îmi plac Dior şi Dolce&Gabbana, îmi plac medalioanele, cerceii mari şi brăţările...În viziunea unora, sunt neserioasă...A cui, a unora??? A unor femei-"bărbat", care-şi fac o virtute din a-şi arăta propria neglijenţă...? A unor bărbaţi moralişti dar, în fond, doar timoraţi...?
De ce scriu despre aşa ceva, în puterea nopţii? Ei bine,oricât de tare m-ar deranja o altă femeie, n-ar fi niciodată din cauză că se respectă ca femeie, adică îi place să şi arate aşa, fără a cădea în vulgaritate. M-ar deranja prostia ei şi ţăţismele din dotare. Atâta tot.
P.S.* Nu sunt fan E.U., dar nici cu criticarea aspectului ei nu sunt de acord.
P.P.S.* Femei-KOMISAR...Mda, îmi vin în minte câteva: Ana P., etc.
*********************************************************************
Totuşi, cine-l "ridică" pe Crin în sondajul meu??? LOL!!! Păi e blog de pesedistă!

sâmbătă, august 01, 2009

Cu drag


Îi ştiu aproape toate cântecele...
Ce să mai spun? Adolescenţa mea înseamnă şi Gabi Cotabiţă, aşa cum înseamnă STEAUA şi Ştefan Iovan, aşa cum înseamnă Adrian Păunescu şi Boris Becker...
Într-una din zilele astea se vor împlini douăzeci şi unu de ani de când, la Mamaia, primeam un autograf, pe care-l mai păstrez, încă.
Cântecul meu de suflet este "Dă-mi o şansă" dar, din păcate, nu l-am putut găsi...
************************************************************************
"Dă-mi o şansă să uit teama
Şi tristeţea să nu-mi cearnă lacrimi mari,
Printre nopţile curate, să te pierd singurătate,
Şi alături să te simt voi încerca.
Dă-mi o şansă, o speranţă,
Şi puterea să mai cred în vraja ta,
Dă-mi o şansă, fericire,
Şi să vină iar iubirea-n viaţa mea..."
*************************************************************************